Cadrele medicale din Botoşani vor avea acces gratuit la toate spectacolele pe care Teatrul „Mihai Eminescu” le pune în scenă pe parcursul lunii ianuarie, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul teatrului, Traian Apetrei.
Potrivit acestuia, gratuitatea este asigurată şi membrilor familiilor cadrelor medicale.
„În semn de recunoaştere pentru efortul făcut şi ca o reverenţă pe care o facem în faţa cadrelor medicale, Teatrul Eminescu acordă pentru luna ianuarie intrarea gratuită la spectacolele sale”, a afirmat Apetrei.
Teatrul „Mihai Eminescu” va pune în scenă, sâmbătă, 9 ianuarie, începând cu ora 18.00, spectacolul „Zăpezile de altădată”, în regia Lorenei Petronela Chiribuţă, iar duminică, 10 ianuarie, tot de la ora 18.00, trupa de actori din Botoşani va juca piesa „Patima roşie”, în regia lui Cristian Gheorghe. AGERPRES