Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute a fost de 24.187, în perioada 28 decembrie – 3 ianuarie, la nivel naţional, înregistrându-se mai puţine îmbolnăviri faţă de aceeaşi săptămână a anului trecut cu aproape cu 39%, informează joi Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Potrivit INSP, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost cu 39% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (39.657) şi cu 12,4% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (27.633).
În săptămâna 28 decembrie – 3 ianuarie au fost raportate la nivel naţional 15 cazuri de gripă clinică, comparativ cu 487 cazuri înregistrate în aceeaşi săptămână a sezonului anterior.
Nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal şi nu au fost înregistrate cazuri noi confirmate de gripă.
Până la data de 3 ianuarie au fost vaccinate antigripal 1.697.583 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii. AGERPRES