Grecia: Val de căldură cu maxime de 28 de grade Celsius

Un val de căldură cu maxime de 28 de grade Celsius i-a determinat pe greci duminică să treacă peste restricţii şi să iasă în număr mare la plajă sau în parcuri, notează AFP.

Potrivit Observatorului naţional de la Atena, temperatura la Chania, pe insula meridională Creta, a atins 28,3 grade C în jurul prânzului, una din temperaturile cele mai ridicate în ianuarie în ultimii 50 de ani.

Temperaturile obişnuite în această perioadă a anului în Grecia sunt de circa 15 grade C.

La Atena, unde termometrele au atins 22 de grade C, oamenii au ieşit la plajă, în pieţele şi parcurile capitalei.

„Este o vreme minunată şi noi stăm închişi în casă cea mai mare parte a timpului”, a declarat un bărbat la Skai TV, pe plaja Kavouri, în apropiere de Atena, explicând prezenţa sa pe nisip unde multe persoane se plimbau, cei mai curajoşi intrând în apa mării.

Vântul cald provenind din Africa a adus, de asemenea, mult praf şi urmează să menţină temperaturile ridicate până miercuri în această ţară.

Poliţia a supravegheat situaţia pentru a încerca să evite formarea de grupuri cu multe persoane. Poliţişti echipaţi cu portavoce le-au reamintit oamenilor să respecte distanţa socială şi le-au dat amenzi celor care nu purtau mască.

Grecia este în carantină de la începutul lui noiembrie, autorităţile încercând să evite al treilea val al pandemiei după sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou. Vineri, restricţiile care urmau să înceteze pe 11 ianuarie au fost prelungite cu o săptămână. Luni se vor deschide numai creşele, grădiniţele şi şcolile primare.

Duminică, autorităţile au anunţat 36 de decese noi. Peste 4.000 din cele 5.263 de morţi provocate de pandemie în Grecia s-au înregistrat în ultimele două luni. AGERPRES