Breaking News

Meteorologii prognozează temperaturi scăzute pentru următoarele zile

Chişinău, 11 ian. /MOLDPRES/.Potrivit Serviciului Hridrometeorologic de Stat, astăzi și mâine va ninge slab în mai multe raioane ale țării, iar în următoarele zile se prognozează o scădere bruscă a temperaturii cu valori termice de -9 -12 grade Celsius, comunică MOLDPRES.

Potrivit surse citate, pentru ziua de astăzi, sunt prevăzute ninsori slabe și temperaturi de -2 și până la +1 grad Celsius. În capitală se înregistrează -2 grade Celsius.

Inspectoratul Național de Securitate Publică anunță că pe mai multe drumuri din țară intervin muncitorii cu utilaje de deszăpezire și material antiderapant. Oamenii legii recomandă șoferilor deplasarea cu viteză redusă, atât în localități, cât şi în afara lor, echiparea mașinilor cu pneuri corespunzătoare şi folosirea preponderentă a frânei de motor și păstrarea distanței între vehicule, pentru a putea opri mașina în siguranță.

Și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență  îndeamnă cetățenii să acorde atenție sporită utilizării surselor de încălzire. Nu este indicat ca persoanele să aprindă focul în sobe cu lichide ușor inflamabile. Totodată, gospodarii sunt atenționați despre riscul intoxicațiilor cu monoxid de carbon. Specialiștii recomandă aerisirea încăperilor încălzite cu sobe, iar focul trebuie să fie stins în timpul nopții.

Totodată salvatorii avertizează și asupra pericolului formării stratului de gheață pe suprafața bazinelor acvatice în urma temperaturilor joase. Nu este indicat ca oamenii să iasă pe gheață dacă stratul format nu depășește 8-10 cm.