Raed Arafat s-a vaccinat împotriva COVID

Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat, luni, după ce i-a fost administrat vaccinul contra COVID-19, că este un gest de normalitate şi cu cât se vor vaccina mai multe persoane, cu atât mai repede se va face trecerea la normalitate.

 

„Îndemn toţi românii să se vaccineze. L-am făcut astăzi, nu a fost cu nimic diferit faţă de cel antigripal”, a spus Arafat . „Azi mi-a venit rândul. Este un gest de normalitate. Abia am așteptat să pot să mă vaccinez, am promis că voi face public acest lucru și am făcut”, a explicat Raed Arafat după ce s-a vaccinat. Apoi a continuat, precizând că ținta de imunizare este 70% din populație: „Ce recomandăm, facem și noi. Nu recomandăm oamenilor să se vaccineze dacă noi nu ne vaccinăm”.
AGERPRES