Constructorul auto Dacia a raportat înmatricularea în România a 47.380 de vehicule noi, în 2020, şi o cotă de piaţă în creştere cu 2,4% faţă de anul anterior, arată datele companiei publicate marţi.
Numărul total de înmatriculări include şi 5.024 de vehicule Dacia livrate pentru flota Poliţiei Române.
Potrivit sursei citate, cota de piaţă a mărcii a urcat, la finele anului trecut, la 32,4%, faţă de 30% cât se înregistra în aceeaşi perioadă din 2019.
Pentru al zecelea an consecutiv, podiumul celor mai vândute autoturisme din România a fost ocupat şi în 2020 de trio-ul Logan, Duster, Sandero, fiecare dintre acestea înregistrând şi o creştere a cotei lor în segmentul de piaţă respectiv.
Astfel, Logan a rămas cel mai popular model de pe piaţa autohtonă, cu 18.627 unităţi comercializate, iar versiunea Stepway, lansată în urmă cu doar un an, a reprezentat aproape un sfert din totalul înmatriculărilor Logan.
De asemenea, Duster a reuşit performanţa de a depăşi volumele de înmatriculări din anul precedent (12.161 unităţi în 2020, faţă de 11.736 unităţi în 2019), consolidându-şi poziţia de lider autoritar al segmentului SUV din România.
În mod similar, Sandero (cu 9.420 de unităţi înmatriculate) a înregistrat o creştere de peste 1% a cotei sale în segmentul B-Hatch. În acest context, mai mult de 90% din vânzările modelului Sandero au fost reprezentate de versiunea Stepway.
„Rezultatele înregistrate atât Logan cât şi de Sandero (cu versiunea Stepway) sunt cu atât mai remarcabile, cu cât ambele se află la sfârşitul carierei. Ştafeta lor este preluată de la sfârşitul anului trecut de o nouă generaţie de modele care aduce progrese majore în materie de design, echipare şi calitate percepută. Noile modele Logan şi Sandero au fost recompensate recent cu titlul „Maşina Anului 2021 în România””, se menţionează în comunicatul de presă al constructorului auto.
În ceea ce priveşte vânzările totale ale mărcii Dacia (România, plus pieţele internaţionale), acestea au atins, anul trecut, 520.765 de unităţi, din care în Europa (statele UE + EFTA) au fost comercializate 385.674 de autovehicule. AGERPRES