Ministerul Economiei și Infrastructurii a anunțat că până la această oră pe drumurile naționale se circulă fără dificultăți, comunică MOLDPRES.
Potrivit surse citate, în dimineața zilei de astăzi, în mai multe raioane ale țării sunt înregistrate precipitații sub formă de ninsoare slabă. Astfel, pe traseele din nordul țării carosabilul este uscat, iar în centrul și sudul țării pe unele porțiuni de drum este lunecuș.
Pe drumurile naționale din zona de Nord s-au efectuat lucrări de patrulare, în zona Centru și Sud s-au efectuat lucrări de combatere a lunecușului. În procesul tehnologic au fost antrenate 42 de utilaje speciale, 106 muncitori care au presărat 485,7 tone de material antiderapant.
Conducerea Inspectoratului Național de Securitate Publică al IGP, anunță că inspectorii de patrulare se vor afla la intersecțiile din capitală, cât şi la trecerile pietonale din adiacentul instituțiilor de învățământ pentru a securiza traficul.
Totodată oamenii legii îndeamnă toți participanții la trafic să respecte Regulamentul Circulației Rutiere, iar pe timp de polei sau ghețuș să manifeste prudență deosebită în trafic, să mărească distanța de siguranță în mers și să evite efectuarea manevrelor periculoase.
Potrivit meteorologilor în următoarele zile vremea se va răci brusc, iar astăzi va ninge în mai multe raioane. Spre finele săptămânii pe teritoriul țării vor fi înregistrate până la -15 grade Celsius.