„Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) obţine cea mai bună performanţă între universităţile româneşti la competiţiile naţionale de finanţare a proiectelor de cercetare organizate de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) în anul 2020”, se arată într-un comunicat trimis, marţi, de UBB.
Universitatea clujeană ocupă primul loc atât la numărul de proiecte câştigate, cât şi în ceea ce priveşte valoarea totală a acestora.
„Ciclul competiţiilor pentru finanţarea cercetării ştiinţifice organizate de UEFISCDI s-a încheiat la sfârşitul anului 2020 prin anunţarea rezultatelor la nivel naţional pentru Proiectele de Cercetare Exploratorie (PCE), UBB reuşind din nou cea mai bună performanţă între instituţiile academice/universitare româneşti. Astfel, la nivel naţional UBB se clasează pe prima poziţie atât în funcţie de numărul proiectelor câştigate (29 proiecte finanţate), cât şi din punctul de vedere al valorii cumulate a acestora (aproximativ 7 milioane de euro)”, se mai arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, UBB a depus şi câştigat proiecte în toate ariile majore de cercetare, iar cea mai bună performanţă este în domeniul ştiinţelor sociale şi economice, unde rata de succes a finanţării proiectelor a fost de 45,45%.
„Le mulţumim şi îi felicităm în egală măsură pe cei care au participat şi pe cei ce au câştigat în această competiţie, pentru efortul depus şi excelenţa dovedită. Această competiţie, la fel ca altele desfăşurate în anul 2020, a reconfirmat poziţia de lider a UBB în topul competitivităţii naţionale în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică fundamentală multi-/inter-/ transdisciplinară şi exploratorie”, a declarat prorectorul UBB pentru cercetare, dezvoltare, inovare şi doctorate, prof. univ. dr. Adrian Petruşel. AGERPRES