Amânarea ratelor la creditele contractate până pe data de 30 martie 2020 este posibilă şi în acest an

Amânarea ratelor la creditele contractate până pe data de 30 martie 2020 este posibilă şi în acest an, însă decizia trebuie luată după o informare riguroasă, arată reprezentanţii Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

„Pe fondul crizei sanitare generate de pandemia de Covid-19, Guvernul, venind în întâmpinarea nevoilor consumatorilor, a decis emiterea a două ordonanţe în 2020 (OUG nr.37 şi OUG nr.227), prin care devine posibilă amânarea ratelor datorate băncilor şi IFN-urilor de consumatorii afectaţi prin diminuarea veniturilor. Aproximativ 560.000 de debitori au beneficiat până acum de moratorii legislative şi private, adică 14,7% din totalul creditelor acordate de sectorul bancar. Deoarece amânarea plăţii ratelor produce o serie de consecinţe, care pot avea şi valenţe negative pentru consumatori, Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) le transmite acestora o serie de recomandări: decizia amânării ratelor trebuie luată după o informare riguroasă; ratele din perioada de amânare nu se şterg şi nici măcar nu sunt „îngheţate”, ci vor fi adăugate la efortul de plată după expirarea acestei perioade de amânare. Potrivit calculelor comparatorului bancar FinZoom.ro, ratele pentru creditele ipotecare vor fi cu până la 13 procente mai mari, iar cele pentru creditele de nevoi personale vor creşte cu aproximativ 6%”, se spune în comunicatul CSALB remis miercuri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, consumatorul care solicită amânarea ratelor trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: să nu aibă restanţe la plata creditului; să depună o cerere la bancă până pe data de 15 martie 2021; să facă dovada diminuării veniturilor ca urmare a pandemiei şi, foarte important, amânarea ratelor să nu depăşească 9 luni cumulate în anii 2020 şi 2021. Cu alte cuvinte, dacă a beneficiat deja de o amânare a ratelor pentru 9 luni în 2020, consumatorul nu mai poate solicita încă o amânare.

Dacă problemele financiare ale unor consumatori persistă chiar şi după o amânare de 9 luni a plăţii ratelor ori consumatorul realizează că îi va fi imposibil să plătească noile rate chiar în timpul perioadei de amânare, CSALB le recomandă să se adreseze imediat instituţiei pentru a solicita o negociere cu banca pe alte aspecte ale contractului (dobânzi, comisioane, sold, monedă etc.) astfel încât să evite intrarea în incapacitate de plată şi consecinţele penalizatoare impuse de instituţia de credit.

De asemenea, în comunicat se menţionează că amânarea ratelor reprezintă o rezolvare parţială a problemelor financiare, în timp ce negocierea cu banca/IFN-ul în cadrul CSALB oferă o soluţie personalizată care poate avea efect pozitiv pe toată durata creditului sau pentru toată valoarea împrumutului.

„Este evident că existenţa moratoriilor legale şi/sau convenţionale reprezintă un avantaj pentru consumatorii care au fost constrânşi să apeleze la această variantă fie de pierderea locului de muncă, fie de scăderea veniturilor. Înregistrăm deja cereri în care unii consumatori sunt nemulţumiţi de modul în care este calculată dobânda la credit, după amânarea ratelor. În acest context, facem un apel pentru ca ei să ia deciziile în deplină cunoştinţă de cauză, tocmai pentru a nu da naştere unor litigii ulterioare. Amânarea la plată nu presupune ştergerea ratelor din scadenţarul pe care l-au agreat împreună cu banca şi nici îngheţarea plăţii acestora, deoarece după expirarea termenului de 9 luni se adaugă costuri noi. Amânarea la plată reprezintă doar un paleativ, o rezolvare parţială a problemelor consumatorilor. Însă, în cadrul CSALB consumatorii îşi pot rezolva problemele pentru toată perioada de rambursare a creditului. În plus, procesul de soluţionare alternativă este complet gratuit pentru consumatori”, a declarat, în comunicat, Alexandru Păunescu, preşedintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

De asemenea, potrivit Irinei Chiţu, director comparator bancar FinZoom.ro, consumatorii trebuie să reţină că, dacă îşi suspendă ratele la credit, vor plăti după perioada de suspendare rate mai mari la creditul în derulare: cu 6% mai mult la un credit de nevoi personale, timp de 5 ani, şi cu 13% mai mult la un credit ipotecar pe următorii 5 ani.

„Deci plăteşti la un credit de nevoi personale trei rate în plus pentru suspendarea cu 9 luni a creditului sau, la un credit ipotecar, plăteşti şase rate în plus doar pentru că ai apelat la această variantă. Din fericire, există soluţii mai bune decât amânarea ratelor. Imediat după ce a început pandemia, băncile au acordat propriilor debitori facilităţi mai bune decât cele din Ordonanţă: nu au calculat dobânzi pentru perioada suspendată sau au ţinut cont de problemele personale ale debitorilor. De aceea, recomand consumatorilor să solicite băncii sau Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) o soluţie personalizată, la care se ajunge prin negociere, prin dialog”, a spus Irina Chiţu.

CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă. AGERPRES