Ziua Culturii Naţionale va fi marcată online în reprezentanţele ICR

Ziua Culturii Naţionale va fi marcată online în reprezentanţele Institutului Cultural Român (ICR) prin organizarea unei ample serii de concerte, expoziţii, recitaluri, proiecţii de filme şi dezbateri.

Preşedintele interimar al ICR, Mirel Taloş, a afirmat că peste 20 de proiecte culturale vor fi propuse vineri, într-o singură zi, dedicată creativităţii româneşti, dată la care Institutul Cultural Român invită marele public să celebreze cultura română.

„Creativitatea românească menţine România pe harta lumii în orice timpuri, chiar şi în cele dificile, cum sunt cele pe care le trăim acum. De Ziua Culturii Naţionale, zeci de proiecte culturale ale ICR vorbesc despre creativitatea românească în cel puţin 17 ţări, prin reprezentanţele ICR. Fie că vorbim despre film, dezbateri, concerte, expoziţii sau despre istorie, arhitectură, artele spectacolului, esenţa creativităţii româneşti ajunge la mintea şi sufletul atâtor popoare, care îşi pot forma o imagine pozitivă despre ţara noastră, evitând clişeele păguboase cărora le cădem deseori victimă”, a spus Mirel Taloş, potrivit unui comunicat al ICR transmis, miercuri, AGERPRES.

Între proiectele ICR organizate de Ziua Culturii Naţionale 2021, transmise pe canalele de comunicare ale reprezentanţelor ICR şi ale ambasadelor României din străinătate, se numără cele organizate de:

 

ICR Berlin: Regal muzical cu Orchestra de Cameră „Constantin Silvestri” şi expoziţie documentară

Un concert susţinut de Orchestra de Cameră „Constantin Silvestri”, sub bagheta dirijorului Iosif Ion Prunner, avându-i ca solişti pe violistul Răzvan Popovici şi pianiştii Zsuzsa Balint şi Cristian Niculescu, va fi prezentat, sâmbătă, începând cu ora 20,00, de ICR Berlin de Ziua Culturii Naţionale. Pe durata concertului, va rula expoziţia documentară bilingvă „100 de ani de la naşterea Societăţii Filarmonica.

ICR Bruxelles: George Emil Palade şi Emil Racoviţă, printre personalităţile evocate

11 personalităţi ale culturii române, care au primit recunoaşterea celor mai importante instituţii din Belgia pentru contribuţia adusă în domeniile artei şi ştiinţei, sunt prezentate, în perioada 10-20 ianuarie, în cadrul unui proiect online pe pagina de Facebook a ICR Bruxelles. Printre acestea se numără Ion Adameşteanu, Anna Elisabeth Bibesco-Brancovan, Lola Bobescu, Ştefan Constantinescu, Ioan Cantacuzino, Mircea Eliade, George Enescu, Corneliu Gheorghiu, Florentina Mosora, George Emil Palade, Emil Racoviţă.

ICR Budapesta: Vlad Stănculeasa interpretează „Lăutarul”, de George Enescu, pe o vioară ce i-a aparţinut muzicianului

Un recital al violonistului Vlad Stănculeasa, care va interpreta piesa „Lăutarul” de George Enescu, pe o vioară Sanctus Seraphino din 1739 ce i-a aparţinut muzicianului, va fi prezentat de ICR Budapesta cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.

ICR Chişinău: Filmul „Un bulgăre de humă” va fi difuzat la TVM 1

Difuzarea lungmetrajului „Un bulgăre de humă”, (România, 1989, 84 min), regia Nicolae Mărgineanu, la postul de televiziune TVM 1 va avea loc vineri, în intervalul orar 19,30 – 20,55.

Totodată, pe pagina de Facebook a reprezentanţei va fi prezentată, în aceeaşi zi, expoziţia „Eminescologia la începutul mileniului trei”, ce reuneşte cele mai importante ediţii din opera eminesciană, noile investigaţii eminescologice şi traducerile din opera marelui poet, realizate la începutul acestui mileniu. Ediţiile vor fi însoţite de comentarii critice realizate de acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chişinău.

ICR Istanbul: De la clasic la contemporan, cu Ansamblul Violoncellissimo

O înregistrare a concertului extraordinar susţinut la Istanbul, în urmă cu un an, de Ansamblul Violoncellissimo, unul dintre cele mai vestite ansambluri instrumentale româneşti, va fi prezentată de ICR Istanbul pe pagina de Facebook şi pe canalul Youtube vineri.

ICR Londra: Patru voci creative feminine în seria „Generation 2020”

Pe platformele de socializare şi site-ul reprezentanţei vor fi prezentate vineri: un material video cu o selecţie de poeme scrise de Anastasia Gavrilovici, în lectura poetei; scurtmetrajul „Iedera”, produs şi regizat de Sarra Tsorakidis; un material video cu lecturi susţinute de actriţa Bianca Temneanu; cartea de bucate tradiţionale româneşti „Carpathia”, scrisă de Irina Georgescu, care se bucură de succes la nivel internaţional.

ICR Lisabona: Dinu Flămând şi Rui Zink, printre invitaţii la maratonul de lectură dedicat literaturii române

Un maraton de lectură dedicat literaturii române contemporane tradusă în limba portugheză va fi prezentat vineri, sub forma unui material video caleidoscopic, ce reuneşte înregistrări ale unor lecturi literare realizate de personalităţi portugheze, dar şi de români rezidenţi în Portugalia.

Printre personalităţile care vor participa la maratonul de lectură se numără, alături de poetul şi traducătorul Dinu Flămând, Paulo Borges, Ricardo Gil Soeiro, Helena Carvalhao Buescu, Rui de Noronha Ozorio, Jose Luis Jorge, Leonidio Paulo Ferreira, Sofia Marcal, Vitor Sousa, Rui Zink, Manuel S. Fonseca, Corneliu Popa, Doru Simion Cristea, Tantzy Ungureanu, Antonia Verenca.

ICR Madrid: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată” – spectacol de poezie, muzică şi dans

Spectacolul „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”, o producţie a Teatrului „Regina Maria” din Oradea, va fi prezentat vineri, ora 19,00 (ora Spaniei), cu subtitrare în limba spaniolă, de ICR Madrid. Înregistrarea poate fi vizionată pe reţelele de socializare ale reprezentanţei până la 30 ianuarie.

 

Sursa foto: Institutul Cultural Român facebook.com


Tot cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, absolvenţi ai cursurilor de limba română, sesiunea octombrie-decembrie 2020, vor recita în limba română o poezie sau o strofă de Mihai Eminescu, materialele video fiind difuzate pe reţelele de socializare ale ICR Madrid în perioada 11-15 ianuarie.

ICR New York: Newyorkezii recită în cadrul „Essentials. Eminescu. Essential”

Proiectul „Essentials. Eminescu. Essential”, un material video original creat pe baza lecturilor realizate de invitaţi speciali – personal medical newyorkez, responsabili cu menţinerea ordinii publice, şoferi de autobuz etc – va fi difuzat în premieră vineri, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, pe canalele de comunicare ale ICR New York şi pe pagina oficială de Facebook a Ambasadei României în Statele Unite.

ICR Paris: Poezia „Glossă”, spusă de 40 de iubitori ai culturii române pe străzile pariziene

40 de iubitori ai culturii române (personalităţi româneşti ale vieţii culturale pariziene, alături de tineri actori, muzicieni, scriitori, plasticieni, studenţi români la Paris, dar şi francezi pasionaţi de cultura română), care locuiesc la Paris, vor recita câte două versuri din poezia „Glossă” de Mihai Eminescu, plimbându-se în locuri emblematice ale Oraşului Luminilor, într-un material video prezentat, vineri, de ICR Paris, de Ziua Culturii Naţionale. Materialul a fost realizat de artistul vizual Mircea Cantor.

Şi tot pentru celebrarea Zilei Culturii Naţionale, ICR Paris a colaborat cu Mircea Cantor şi cu Ecole Roumaine de Paris, elevii Şcolii Româneşti din Paris răspunzând întrebării adresate lor de artist, pe un format grafic semnat de acesta: „Dacă Eminescu ar fi trăit în 2021, el ar fi scris o poezie despre…”. Acest al doilea film va fi prezentat de ICR Paris la 16 ianuarie.

ICR Praga: Spectacol de muzică şi poezie susţinut de Ansamblul Musica Viva

Materialul audio-video al Ansamblului Musica Viva, cu interpretări ale unor poezii şi creaţii muzicale, prezintă şi fotografii cu peisaje româneşti. Versurile vor fi recitate în limba română, cu subtitrare în limba engleză. În proiect vor fi implicaţi pianista Andreea Butnaru, actriţa Ioana Calotă, violonistul Adrian Florescu şi violoncelistul Florin Mitrea.

Accademia di Romania din Roma: Voci lirice feminine româneşti, într-un recital în limba italiană

Protagoniste ale unei inedite seri de lectură dedicate Zilei Culturii Naţionale vor fi voci lirice feminine din comunitatea românească din Italia, care creează în limba italiană: poetele şi traducătoarele Laura Barbu, Mariana Cornea, Tatiana Ciobanu, Alexandra Firiţă, Lăcrămioara Maricica Niţă, Iuliana Olariu, Lucia Ileana Pop, Lidia Popa, Alina Monica Ţurlea, Rodica Vinău şi Marioara Vişan, care vor recita vineri seară. Coordonator al proiectului este jurnalistul şi scriitorul Valeriu Barbu, cunoscător al activităţii literare a comunităţii româneşti.

ICR Tel Aviv: Eminescu, evocat prin interpretări susţinute de Constantin Chiriac şi de actori israelieni ai Teatrului Karov

Sub genericul „Domnule şi frate Eminescu”, ICR Tel Aviv propune, de Ziua Culturii Naţionale, un colaj video dedicat operei şi personalităţii marelui poet român, prezentat, joi, pe reţelele de socializare ale reprezentanţei. Materialul video include un recital de poezie susţinut de actorul Constantin Chiriac la Tel Aviv (în 2019), un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă, precum şi un recital susţinut de actorii israelieni Nicu Nitai, Martin Blumenfeld şi Yoav Sadowsky, de la Teatrul Karov. Momentele poetice vor fi prefaţate de o introducere în creaţia eminesciană, realizată de Cleopatra Lorinţiu, director adjunct al ICR Tel Aviv, prezentată cu subtitrare în limba ebraică.

IRCCU Veneţia: O nouă traducere în limba italiană a poemului „Luceafărul”

Un dialog despre importanţa operei eminesciene pentru cultura naţională, între prof. univ. Bruno Mazzoni (Universitatea din Pisa), cunoscut traducător şi prieten al culturii române, şi Grigore Arbore Popescu, directorul IRCCU Veneţia, va fi transmis pe canalele de comunicare ale reprezentanţei la 15 ianuarie. Dialogul are ca orizont de referinţă noua traducere a poemului „Luceafărul”, realizată de ziaristul, poetul şi traducătorul Viorel Boldiş, rezident de peste două decenii la Brescia.

ICR Viena: Dezbatere despre scenografie, în seria „Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu”

Dezbaterea „Arta care nu hibernează niciodată: Scenografia de teatru, la timpul prezent”, o ediţie specială a „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu”, va fi difuzată, vineri, pe pagina de Facebook a ICR Viena, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale. La discuţie vor participa: Dragoş Buhagiar, cel mai premiat scenograf al spaţiului românesc, Adrian Damian, autorul unor decoruri de o plasticitate hipnotică, veritabile instalaţii aduse la viaţă de energiile actorilor, şi Cristina Milea, laureata Premiului UNITER pentru scenografie în 2020, adepta unei ecologii teatrale cu miză estetică şi umană deopotrivă.

De asemenea, un moment muzical susţinut de Adela Liculescu (pian) şi Ioana Cristina Goicea (vioară), cu un repertoriu ce include cele şase dansuri româneşti de Bela Bartok, va fi prezentat, duminică, pe pagina de Facebook a ICR Viena.

 

Sursa foto: Institutul Cultural Român facebook.com


Un concert extraordinar al Orchestrei Române de Tineret, înregistrat la Palatul Tinerimea Română, va fi prezentat vineri, pe reţelele de socializare ale ICR Stockholm, ICR Varşovia, ICR Chişinău şi ICR Praga, şi sâmbătă, pe pagina de Facebook a ICR Viena, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, la recomandarea Ministerului Afacerilor Externe.

În acelaşi cadru, Orchestra Metropolitană Bucureşti, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, va oferi un concert extraordinar, înregistrare transmisă, vineri, pe canalele de comunicare ale Institutului Cultural Român.

Totodată, documentarul „Eu, Eminescu”, realizat de Cristina Chirvasie, după un scenariu de Emanuel Bădescu, va fi prezentat, vineri, pe canalele de comunicare ale Institutului Cultural Român. Producţia a fost realizată de Asociaţia pentru Educaţie Teofor, cu sprijinul Ministerului Culturii. AGERPRES