Mai puţin de jumătate (46%) dintre românii din mediul urban au afirmat că sunt dispuşi să se vaccineze împotriva COVID-19, în timp ce aproximativ un sfert (27%) declară că nu au luat încă o decizie în privinţa acestui lucru, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, dat publicităţii joi.
Datele iSense Solutions arată că 27% dintre persoanele intervievate nu sunt de acord să se vaccineze în prezent, dar pe termen mai lung, 85% dintre românii din mediul urban s-ar vaccina împotriva COVID-19, chiar dacă o bună parte şi-ar dori să mai aştepte o perioadă pentru a se convinge că vaccinul este eficient sau sigur.
Totodată, patru din zece români (40%) au subliniat că s-ar vaccina imediat ce vaccinul ar fi disponibil, în timp ce doi din zece români (18%) îşi propun să se vaccineze doar după ce vaccinul a fost administrat unui număr suficient de mare de persoane pentru a se asigura că nu există efecte adverse pe termen scurt.
De asemenea, un alt segment important (26%) declară că ar aştepta cel puţin un an pentru a vedea efectele pe termen mediu şi lung ale vaccinului. În schimb, doar 15% refuză să se vaccineze.
Principalele preocupări legate de vaccinarea împotriva COVID-19 vizează eficienţa vaccinului la mutaţiile viitoare ale virusului (80%), reacţiile adverse imediate (76%), dar şi capacitatea statului de a imuniza populaţia în timp util (76%).
„Cu toate acestea, după cum arată şi intenţia de vaccinare, populaţia are încredere în noile vaccinuri şi majoritatea respondenţilor (82%) consideră că vaccinul va grăbi sfârşitul epidemiei şi acceptă faptul că vaccinul a putut fi dezvoltat atât de repede folosind tehnologii de ultimă generaţie (84%)”, se notează în studiul citat.
Dintre vaccinurile existente pe piaţă în acest moment, cea mai mare acceptabilitate o are vaccinul produs de Pfizer, vaccin disponibil şi în România. Toate cele trei vaccinuri (Pfizer, Moderna şi Oxford AstraZeneca) au o acceptabilitate de peste 70% în rândul românilor, după cum reiese din cercetarea de specialitate.
Studiul iSense Solutions a fost realizat în perioada 4 – 7 ianuarie pe un eşantion reprezentativ pentru mediul urban pe perioada epidemiei de coronavirus pe baza a 500 de interviuri online în fiecare săptămână. Gradul de eroare este +/- 4.38%, la un nivel de încredere de 95%. AGERPRES