Marcel Ciolacu: Florin Cîţu vrea să vândă ”pe nimic” cele mai puternice şi mai rentabile companii de stat

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că premierul Florin Cîţu vrea să vândă ”pe nimic” cele mai puternice şi mai rentabile companii de stat, iar social-democraţii se vor opune acestei încercări „cu toate forţele”.

„Nu le-a ajuns cât au furat în pandemie! După împrumuturile uriaşe de 30 de miliarde de euro, făcute anul trecut, Cîţu pune acum la cale cel mai mare jaf din istoria modernă a ţării. Vrea să vândă – pe nimic! – cele mai puternice şi mai rentabile companii de stat. Tot ce a rămas mai valoros în patrimoniul statului român, companii cu profituri de miliarde de lei. Au încercat să facă asta şi anul trecut. Nu le-a mers! Şi acum ne vom opune, cu toate forţele”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

El a adăugat că „nu trebuie să treacă” proiectul premierului de abrogare a legii iniţiate de PSD şi votate anul trecut prin care timp de doi ani au fost suspendate orice tranzacţii cu activele statului.

„România trebuie să acţioneze la fel ca celelalte state europene – Germania, Franţa, Polonia, Ungaria, ţări care îşi protejează companiile strategice în această perioadă de criză provocată de pandemie”, a susţinut Ciolacu.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi, că Legea privind neînstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile naţionale va fi abrogată, ca un semnal pentru piaţa de capital, în sensul atragerii de noi investiţii străine în România.

„Ceea ce facem noi prin abrogarea legii nu înseamnă neapărat că mâine vom începe să vindem. Nu, este un semnal pe care-l dăm pieţei de capital, investitorilor străini că în România proprietatea privată este sfântă, în primul rând, şi, în al doilea rând, că nu suntem o ţară care nu doreşte să vină investitori. Deci, suntem o economie deschisă, o economie modernă, care ştie să lucreze cu instrumentele pieţei de capital”, a declarat prim-ministrul. AGERPRES