Numărul de cazuri noi de infectare cu coronavirus rămâne foarte ridicat în Israel, depăşind vineri, pentru a patra zi, pragul de 9.000

Numărul de cazuri noi de infectare cu coronavirus rămâne foarte ridicat în Israel, depăşind vineri, pentru a patra zi, pragul de 9.000, transmite dpa.

Vineri, Ministerul Sănătăţii a anunţat 9.172 de cazuri noi de la precedenta raportare.

Cel mai ridicat bilanţ zilnic, 9.710 de infectări noi, a fost consemnat luni.

Prin comparaţie, în Germania, care are o populaţie de nouă ori mai mare decât Israel (ţară cu puţin peste 9 milioane de locuitori), au fost raportate vineri 22.368 de cazuri noi.

Israelul se află în mijlocul unei al treilea val al epidemiei de COVID-19.

De o săptămână este în vigoare un lockdown cu restricţii severe de deplasare, impus pentru 14 zile.

Locuitorii au voie să se deplaseze doar pe o rază de 1 km în jurul casei.

Comisarul israelian pentru criza coronavirusului, Nachman Ash, a anunţat deja prelungirea cu o săptămână a lockdown-ului.

Experţii se aşteaptă ca actuala campanie de vaccinare, demarată în urmă cu aproape o lună, să îşi facă în curând efectul. Deocamdată au fost vaccinaţi cu prima doză puţin peste 2 milioane de locuitori ai Israelului.AGERPRES