Angajaţii Spitalului de Boli Infecţioase au primit rapelul vaccinului împotriva COVID-19

Angajaţii Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi au primit duminică, 17 decembrie, rapelul vaccinului împotriva COVID-19, după ce pe data de 27 decembrie 2020 aceştia fuseseră imunizaţi cu prima doză. “Într-adevăr, astăzi (duminică, 17 ianuarie – n.r.) a început rapelul pentru angajaţii din spitalul nostru, respectiv pentru cei care au efectuat primii vaccinul împotriva COVID-19. Pe lângă aceştia am avut şi colegi care astăzi s-au imunizat cu prima doză de vaccin, este vorba despre circa 50 de persoane”, a declarat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Acesta a dăugat că, în acest moment, peste 98% dintre salariaţii unităţi s-au vaccinat împotriva noului tip de coronavirus. Reamintim că pe 27 decembrie 2020, la Iaşi a fost demarată oficial campania de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2, prima persoană vaccinată fiind chiar dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva”. Prima tranşă de vaccin împotriva COVID-19, respectiv primele 10.000 de doze, a intrat în ţară pe data de 25 decembrie, acestea fiind depozitate la Institutul de Boli Infecţioase “Ion Cantacuziono”. Primele doze de vaccin au fost distribuite la Institutul “Matei Balș” și la celelalte nouă spitale de boli infecțioase din ţară, printre care şi Spitalul de Boli Infecţiose “Sfânta Parascheva” din Iaşi, aflate în linia întâi în lupta cu noul coronavirus. În total, potrivit acordului încheiat cu Comisia Europeană, ţara noastră urmează să primească ser de la companiile Pfizer BioNtech şi Moderna necesare pentru imunizarea a circa 10,7 milioane de persoane. Potrivit strategiei aprobate de autorităţile centrale, în prima fază a fost vaccinat personalul medical aflat în prima linie a luptei împotriva noului coronavirus, după care, în etapele doi şi trei vor fi imunizate persoanele cu risc ridicat de contractare a virusului (personalul şi beneficiarii căminelor de bătrâni şi din centrele sociale şi persoanele peste 65 de ani) şi, respectiv, populaţia cu vârsta între 16 ani şi 65 de ani. (E.M.)