Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) înaintează Guvernului şi Parlamentului, în contextul pregătirilor pentru Legea bugetului de stat pentru anul 2021, mai multe propuneri, printre care creşterea fondului de burse studenţeşti şi a subvenţiei pentru cămine şi cantine şi solicită stabilirea unei subvenţii distincte pentru finanţarea activităţilor Centrelor de Consiliere şi Orientare în Carieră în vederea sporirii angajabilităţii studenţilor.
Reprezentanţii ANOSR mai solicită asigurarea gratuităţii la serviciile Bibliotecilor Centrale Universitare prin subvenţionarea abonamentului, conform legislaţiei în vigoare, creşterea „substanţială” a fondului de investiţii alocat Ministerului Educaţiei pentru a permite îmbunătăţirea dotărilor universităţilor din România.
De asemenea, ANOSR reiterează nevoia de finanţare corespunzătoare a cercetării cu 1% din PIB.
„Ne aflăm la primul buget care va fi propus în noua legislatură parlamentară, iar momentul va arăta dacă cu adevărat educaţia va reprezenta o prioritate, astfel cum s-a prezentat în campania electorală, şi va fi un mesaj pentru a seta direcţia în următorii 4 ani. Cifrele prezentate de ANOSR sunt alarmante, fie că vorbim de investiţii, de consilierea în carieră, situaţia financiară a studenţilor sau cercetare. Întrebarea pe care trebuie să şi-o pună guvernanţii acum este dacă vor ca peste 4 ani să fim în continuare codaşii Uniunii Europene – dacă nu, trebuie acţionat de acum”, a declarat Horia-Şerban Oniţa, preşedintele ANOSR, citat într-un comunicat remis, marţi, presei.
Potrivit sursei citate, solicitările ANOSR implică o creştere a bugetului învăţământului superior cu 5.687.470.734 lei, urmând ca bugetul total vizat să atingă 1,006% din PIB.
Solicitările ANOSR vin în contextul în care, susţin studenţii, România „se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte procentul din produsul intern brut alocat Educaţiei”.
„Lăsând cifrele să vorbească pentru a demonstra, fără posibilitate de tăgadă, situaţia acută în care ne aflăm, amintim următoarele: România se află pe penultimul loc, în faţa Greciei, la cheltuielile pe student în standardul puterii de cumpărare, iar statisticile europene arată că 38% dintre studenţii români declară că au probleme financiare moderate. Capacitatea de cazare în cămine a scăzut în ultimii 15 ani cu 13%, în ciuda noilor locuri promise, iar cheltuielile directe subvenţionate de stat cu activităţile de consiliere şi orientare în carieră sunt mai puţin de 26 de lei/an/student, deşi doar 37% dintre studenţii români (cel mai mic procent din UE) consideră că au şanse bune de angajare după absolvire”, mai susţine ANOSR. AGERPRES