Breaking News

Utilaje agricole, donate în scop didactic studenților USAMV

Studenții Facultății de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USAMV) vor avea parte de lucrări practice inedite și diversificate datorită parteneriatelor semnate între instituția de învățământ și reprezentanți ai mediului economic agricol. Astfel, pentru o mai bună cunoaștere și înțelegere a echipamentelor necesare în agricultură, diverse firme și-au manifestat intenția de a pune la dispoziția facultății utilaje în scop didactic. Spre exemplificare, Facultății de Agricultură i-au fost donate recent o mașină pentru efectuat tratamente fitosanitare și un echipament pentru recoltat porumb, informează Biroul de presă al universităţii. ”În ceea ce privește relația cu mediul economic agricol, ne dorim o mai intensă colaborare cu întreprinderile din agribusiness. Astfel, studenții noștri au avantajul conectării la tendințele tehnologice de pe piață, iar întreprinderea își facilitează transferul de tehnologie și informație către rețelele de fermieri, și de asemenea, își atrage resursă de muncă bine pregătită dintre inginerii agronomi formați în cadrul Facultății noastre”, afirmă conf. univ. dr. Denis Țopa, decanul Facultății de Agricultură din cadrul USAMV Iaşi. Pentru studenții universității, desfășurarea unor astfel de parteneriate reprezintă și posibilitatea de a observa evoluția echipamentelor folosite în diverse procese necesare în agricultură și adaptarea acestora noilor tendințe și cerințe ale agriculturii durabile și sustenabile. ”Am încercat tot timpul să susținem educația și din acest motiv ne dorim să fim alături inițiativelor Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași. Nu suntem la prima colaborare și ne dorim ca studenții de astăzi să devină fermierii de mâine având acces, prin firma noastră la cele mai noi utilaje, tehnologii și cunoștințe agricole. Rămânem deschiși pentru următoarele evenimente organizate de Universitate deoarece  suntem conștienți de faptul că stă și în responsabilitatea noastră să contribuim la educarea tinerilor care vor deveni baza agribusiness-ului  românesc”, spune Bogdan Alupoaie, manager marketing. (E.M.)