Dan Barna a declarat că până la finalul lunii februarie Guvernul va aproba legea privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

Viceprim-ministrul Dan Barna a declarat că până la finalul lunii februarie Guvernul va aproba legea privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, potrivit calendarului aprobat miercuri de Guvern, printr-un memorandum, în vederea ridicării MCV pentru România.

 

„MCV-ul a devenit un fel de fata morgana, vorbim mereu despre ea, dar măsurile reale sunt foarte limitate. Prin memorandumul adoptat astăzi la nivelul Guvernului am decis ca până la finalul lunii februarie să avem aprobarea de către Guvern a legii privind desfiinţarea SIIJ, acelei Secţii speciale care ne-a creat atâtea probleme şi ne-a adus zero beneficii, astfel încât să îndeplinim unul dintre angajamentele foarte clare şi dintre solicitările foarte clare venite de la nivel european. Ne propunem ca până la finalul lunii aprilie, de la nivelul Guvernului, cel puţin, să fie adoptată legislaţia privind repararea legilor justiţiei şi trimiterea în Parlament, pentru a putea avea acolo, sperăm noi, o procedură de urgenţă prin care să îndeplinim şi acele solicitări ale Comisiei Europene, recomandările Comisiei de la Veneţia, recomandările şi solicitările GRECO, astfel încât ridicarea MCV-ului să devină o realitate pentru România”, a declarat Dan Barna, miercuri, la Palatul Victoria.

El a adăugat că ridicarea MCV este un obiectiv al Guvernului şi reprezintă un pas „necesar şi obligatoriu” în ceea ce priveşte intrarea în spaţiul Schengen. AGERPRES