PROCESUL DE VACCINARE SE VA ÎMBUNĂTĂȚI

România, prin apartenenţa la Uniunea Europeană, are acces la vaccin anti-COVID între primele ţări din lume, iar procesul de imunizare „merge” şi se va îmbunătăţi în fiecare zi, astfel încât cine doreşte să aibă acces la el, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

El s-a vaccinat anti-COVID la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, alături de ceilalţi membri ai Guvernului.

„Probabil că a fost cel mai puţin dureros vaccin pe care l-am făcut vreodată. (…) Cred că recunoştinţa noastră trebuie să meargă sau, dacă nu recunoştinţă, măcar o conştientizare a faptului că avem acces la acest vaccin datorită ştiinţei şi datorită comunităţii europene care nu numai că a încurajat crearea vaccinului din timp, ci a negociat pentru noi toţi, pentru toate ţările din Uniunea Europeană. România are acces la vaccin între primele ţări din lume şi procesul de vaccinare merge şi se va îmbunătăţi în fiecare zi, aşa încât fiecare român care doreşte să îşi facă vaccin să aibă acces la el”, a spus ministrul.

Voiculescu a explicat că vor fi plătite suplimentar pentru munca în centrele de vaccinare doar cadrele medicale care nu sunt detaşate de la locul de muncă.

„Dacă ai un salariu şi lucrezi undeva şi eşti detaşat de la serviciu în centru de vaccinare, atunci nu se pune problema unei plăţi în plus. Dacă vii de acasă sau eşti în afara timpului de lucru, atunci da, vor fi separat plătite aceste cadre medicale”, a precizat el. AGERPRES