Breaking News

Israelienii care au primit cele două doze necesare de vaccin vor primi ”un paşaport verde”

Israelul a vaccinat un sfert din populaţia ţării şi administrează vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer şi BioNTech unui număr de peste 200.000 de rezidenţi zilnic, a spus joi ministrul Sănătăţii, potrivit DPA.

Aproape 2,4 milioane de israelieni din cei 9,3 milioane de locuitori au primit prima doză, a scris pe Twitter Yuli Edelstein.

Dintre aceştia, aproape 700.000 au primit şi cea de-a doua doză, care trebuie administrată la trei săptămâni după prima astfel încât vaccinul să atingă eficacitatea optimă.

Toţi israelienii care au primit cele două doze necesare se vor putea înregistra online pentru a primi ”un paşaport verde”, care le va permite să călătorească fără să mai fie nevoiţi să stea în carantină la revenirea în Israel.

Paşaportul verde le-ar putea totodată permite să participe la evenimente culturale cum ar fi concerte, de îndată ce astfel de manifestări vor fi reluate. Cabinetul condus de premierul Benjamin Netanyahu nu a luat încă o decizie finală în această privinţă.

Pentru a evita discriminarea, israelienii care nu doresc să facă vaccinul vor avea opţiunea de a prezenta un test negativ pentru coronavirus, realizat cu cel mult 48 de ore înaintea evenimentului.

Israelul se află în prezent într-un al treilea lockdown naţional, extins la începutul acestei săptămâni până pe 31 ianuarie.

Şcolile şi grădiniţele sunt închise, cu excepţia celor pentru copiii cu nevoi speciale.

Centrele comerciale sunt de asemenea închise, iar restaurantele au voie să ofere doar servicii de livrare la domiciliu.

Oamenii au voie să facă vizite la domiciliu doar celor aparţinând nucleului familial, iar drumurile mai lungi de 1 kilometru de domiciliu sunt de asemenea restricţionate, cu anumite excepţii.

Cu toate acestea, traficul se menţine aglomerat.

Israelul se află în fruntea listei ţărilor cu cele mai multe vaccinuri administrate per capita.

Pentru prima dată din februarie 2020, numărul cazurilor zilnice noi confirmate a depăşit luni 10.000.AGERPRES