Ministrul Mediului, Tanczos Barna: Sistemul Garanţie Returnare pentru deşeurile din ambalaje,varianta cea mai potrivită consumatorului român

Sistemul Garanţie Returnare pentru deşeurile din ambalaje va fi implementat, deoarece este o soluţie care funcţionează la nivel european şi este varianta cea mai potrivită consumatorului român, potrivit ministrului Mediului, Tanczos Barna.

Acesta s-a întâlnit miercuri cu Asociaţia OIREP Ambalaje, reprezentantul organizaţiilor care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului, în ceea ce priveşte deşeurile din ambalaje.

Tema întâlnirii a fost creşterea gradului de colectare separată şi reciclare a deşeurilor din România şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute lege pentru toţi agenţii economici care pun pe piaţă produse ambalate, conform unui comunicat postat pe pagina de Facebook a ministerului de resort.

„Este foarte important să rămânem consecvenţi pe o decizie comună, împreună cu toţi factorii implicaţi: producători, OIREP-uri, ADI-uri, primării şi să decidem care este direcţia pe care toţi trebuie să o urmăm. Avem nevoie de o dezbatere profesională cu ADI-urile şi primăriile pentru a stabili împreună paşii de urmat pentru următorii patru ani. Opinia mea este că responsabilitatea trebuie să rămână la producător, indiferent câte OIREP-uri şi câţi operatori unici sunt implicaţi. Misiunea noastră este clară: rezolvarea problemei deşeurilor în România. Trebuie să colectăm, să scoatem de pe piaţă acele cantităţi de ambalaje care sunt puse pe piaţă de producător, să aducem înapoi aceste cantităţi în economia circulară. Vă asigur că Sistemul Garanţie Returnare va fi implementat, deoarece este o soluţie care funcţionează la nivel european, iar toate studiile ne arată că este cea mai potrivită variantă pentru consumatorul român. Dacă acest sistem este implementat şi are succes în alte ţări, cu siguranţă, dacă este gândit şi pus în funcţiune corespunzător, va funcţiona şi în România”, a declarat ministrul Mediului. AGERPRES