Persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, precum şi persoanele fără adăpost intră în etapa a II-a de vaccinare

Guvernul a stabilit prin hotărârea de modificare a HG 1.031/2020, privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, că persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, precum şi persoanele fără adăpost intră în etapa a II-a de vaccinare, alături de vârstnicii peste 65 de ani, bolnavii cronici şi angajaţii din domenii esenţiale.

De asemenea, în hotărârea aprobată miercuri de Executiv au fost incluse noi categorii de angajaţi din domenii esenţiale, care urmează să se vaccineze în etapa a II-a, printre acestea fiind personalul din Consiliul Economic şi Social, Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ, Banca Naţională a României, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei, executorii judecătoreşti, avocaţii, asistenţii maternali, personalul navigant român maritim şi fluvial, personalul din Administraţia Naţională de Meteorologie, lucrătorii din agricultură şi din industria alimentară de alimente esenţiale, sportivii componenţi ai loturilor naţionale sau ai loturilor olimpice.

 

Aceeaşi HG prevede că Ministerul Apărării Naţionale asigură, prin centrele sale, vaccinarea personalului propriu şi a familiilor acestora şi pentru următoarele categorii:

* cadrele militare în rezervă şi în retragere din cadrul instituţiilor din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, precum şi familiile acestora;

* persoanele care beneficiază de prevederile Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare;

* personal în activitate din cadrul celorlalte instituţii din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, precum şi familiile acestora.

De asemenea, prin actul normativ au fost incluse în etapa a II-a de vaccinare noi categorii:

* persoane încadrate într-un grad de handicap, persoane imobilizate, persoane imunodeprimate, însoţitorii acestora şi persoanele care locuiesc la acelaşi domiciliu cu acestea;

* persoane fără adăpost;

* personal-cheie din instituţiile statului, Parlament, Curtea Constituţională, Administraţia Prezidenţială, Guvern, Consiliul Economic şi Social, Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ, Banca Naţională a României, ministere şi instituţii subordonate acestora;

* personalul în activitate din cadrul instituţiilor din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică, securitate naţională şi al autorităţii judecătoreşti, executorii judecătoreşti, interpreţii şi traducătorii autorizaţi de Ministerul Justiţiei, avocaţii înscrişi în tabloul avocaţilor, membrii Uniunii naţionale a notarilor publici, precum şi membrii din România în Parlamentul European.

Tot în etapa a II-a, care prevede vaccinarea personalului economic vital, vor fi vaccinate şi următoarele categorii:

* casierii şi ceilalţi lucrători din magazinele de retail alimentar;

* personalul navigant român maritim şi fluvial;

* personalul român care îşi desfăşoară activitatea pe platforme marine (eoliene, gaz, petrol);

* personalul român care îşi desfăşoară activitatea pe unităţi mobile de foraj marin (nave tip FPSO şi nave tip FSU).

În aceeaşi etapă a vaccinării au fost incluse şi alte categorii:

* personalul care lucrează în domeniul pompelor funebre, direct implicat în manipularea cadavrelor umane;

* personalul din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului/serviciul public de asistenţă socială care îşi desfăşoară activitatea în relaţie directă cu beneficiarii, asistenţii maternali, asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti;

* persoanele care asigură asistenţă medicală şi socială persoanelor prevăzute la pct.(iii) al lit.a);

* personalul din administraţia publică locală;

* lucrătorii din agricultură şi din industria alimentară de alimente esenţiale;

* personalul din Administraţia Naţională de Meteorologie;

* membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare de carieră şi reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale din România, inclusiv membrii de familie care îi însoţesc, deţinători de cărţi de identitate special emise de Ministerul Afacerilor Externe;

* personalul civil şi militar care urmează să execute misiuni în afara teritoriului naţional, inclusiv membrii de familie care îi însoţesc la post, anterior plecării în misiune;

* inspectorii sociali şi personalul care îşi desfăşoară activitatea în relaţia directă cu beneficiarii din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi a structurilor subordonate acestora;

* personalul Curţii de Conturi a României şi ai camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti;

* personalul din cadrul aparatului central şi local al Consiliului Concurenţei;

* sportivii componenţi ai loturilor naţionale sau ai loturilor olimpice, sportivii calificaţi individual la jocurile olimpice precum şi staful tehnic care participă la pregătirea acestor sportivi;

* personalul sanitar veterinar care lucrează în cabinete medicale veterinare.

Prin actul normativ a fost modificată şi completată componenţa categoriilor care intră în etapa a III-a – Populaţie generală de vaccinare, introducându-se o serie de categorii care vor fi într-o etapă a III-a A”” de imunizare, după cum a precizat premierul Florin Cîţu, miercuri, la finalul şedinţei de guvern.

Astfel, în această etapă vor fi vaccinate persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor unităţi, operatori economici cu risc ridicat de infectare al personalului propriu şi al persoanelor deservite, din următoarele domenii de activitate:

* lucrătorii din industria extractivă;

* lucrătorii din industria prelucrătoare;

* lucrătorii din hoteluri şi restaurante;

* lucrătorii din domeniul de întreţinere corporală, coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare;

* lucrătorii din domeniul spectacole, activităţi culturale şi recreative;

* lucrătorii din sistemul financiar, bancar şi din domeniul asigurărilor, cu precădere a celor care au contacte directe cu publicul şi a celor care prestează servicii esenţiale de plăţi, administrare cont şi investiţii şi operează infrastructuri critice naţionale, precum şi personalul critic de suport al acestora;

* persoanele cazate în centrele regionale de proceduri şi cazare ale solicitanţilor de azil aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări;

* persoanele cazate în centrele pentru cazarea străinilor luaţi în custodie publică aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări;

* persoane private de libertate;

* persoane care asigură infrastructura de comunicaţii;

* lucrătorii din domeniul muzeal şi al colecţiilor publice;

* lucrătorii din biblioteci.

În aceeaşi etapă a III-a va fi imunizată şi populaţia adultă, respectiv alte categorii decât cele prevăzute la punctele „1 şi 2 de la litera C” din HG 1.031/2020 şi populaţia pediatrică, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani.

Tot prin hotărârea aprobată miercuri de Executiv s-a stabilit că pentru etapele a II-a şi a III-a, vaccinarea se va organiza prin centre de vaccinare fixe şi mobile, echipe mobile, reţeaua de medicină de familie, centre drive-through.

„Pentru eficientizarea procesului de vaccinare, evitarea supraaglomerării sau a sacrificării dozelor de vaccin, vaccinarea se va face prin programare electronică, telefonică sau prin intermediul medicului de familie, datele fiind colectate într-o platformă unică. Pentru etapa a II-a, programările în vederea vaccinării se vor realiza cu respectarea unui raport de 75% persoane din categoria de la lit.a) al subcapitolul 2, punctul 2 al literei C şi respectiv 25% persoane din categoria de la lit.b) al subcapitolul 2, punctul 2 al literei C „, se spune în hotărâre.

De asemenea, centrele de vaccinare împotriva COVID-19 sunt coordonate metodologic de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică şi direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Prevederile hotărârii se aplică şi cetăţenilor Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, precum şi străinilor cu şedere legală pe teritoriul României. AGERPRES