Porumbeii negri

 

Vocea mă ține de vorbă

fără ca să-mi spună ceva

O aud cum se mai aud gândurile

nesupuse, dar istovitoare

obsedatele versuri

care mă dau afară

cum mai sunt alungați

chiriașii rău platnici

sunt trecut pe listele tuturor pedepselor

imaginate sau neimaginate.

să-mi aștept rândul…

 

Să-mi vină rândul la moarte

Căci la ce altceva m-aș aștepta

Dacă nu la coasa hidoasă

Antrenată la lucernă și iarbă?

Să-mi vină rândul…

Cum aș aștepta să vină ștreangul

Sau otrava prin pălăria dușului

Sau flacăra arzătorului

Să vină înghețul sângelui

Și al pulsului

 

Când fumul negru de deasupra barăcilor

colorează porumbeii în corbi

Chiar dacă negru el însuși acuză

Cineva se închină, iar altul de pe deal

Își scoate pălăria, fără ca gestul său

Să însemne ”Jos Pălăria!”

 

ADI CRISTI