Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a afirmat luni că pentru stabilirea bugetului Camerei superioare pe 2021 a fost luată în calcul execuţia bugetară pe anul precedent, care însă a presupus cheltuieli mai mici cu transportul şi deplasările.
„În 2020, am funcţionat în condiţii anormale, cheltuielile de transport, deplasările au fost mult sub prognoză. De regulă, orice buget începe de la execuţia bugetară a anului precedent, dar cum anul precedent nu este un reper, a trebuit să facem o combinaţie între execuţie şi realitate”, a afirmat Dragu.
Potrivit site-ului Senatului, Dragu a menţionat că printre obiectivele pe care le are pentru 2021 se numără accesul la finanţare pe care trebuie să îl aibă companiile şi antreprenorii şi programul ‘Şcoala de la 8 la 5’.
„Vreau să mă concentrez pe accesul la finanţare pe care trebuie să îl aibă companiile şi, în special, antreprenorii, ca soluţie prin care să reluăm creşterea economică (…) bazată pe iniţiativă privată (…). Apoi, sunt aspectele sociale care îmi sunt foarte apropiate sufletului şi la care am contribuit direct – şi mă refer programul ‘Şcoala de la 8 la 5’, care include nu numai masa caldă în şcoli, dar şi un program de activităţi extracurriculare şi sportive pentru copii, astfel încât copiii să poată petrece la scoală cât petrec şi părinţii la serviciu”, a afirmat Anca Dragu.
Preşedintele Senatului s-a referit şi la o reformă „amplă” pe care o are în vedere pentru combaterea violenţei domestice şi a traficului de persoane.
„Sunt subiecte care mă preocupă în mod deosebit. Sunt multe dureri acumulate şi, în mod evident, lucrurile trebuie schimbate, regândite. Dar aici vorbim despre o reformă amplă. (…) Vom identifica toate problemele, vom gândi mecanismele, vom crea instituţii. În concluzie, nu este de ajuns un articol de lege”, a mai spus preşedintele Senatului.
Anca Dragu a amintit şi de elaborarea unui Cod electoral de către comisia de resort a Senatului şi Camerei Deputaţilor.
„Ambiţia noastră este ca peste 4 ani să avem un Cod electoral modern, echilibrat, care să asigure condiţii egale de desfăşurare a tuturor alegerilor. În acest moment, avem vreo 6-7 legi electorale, fiecare rundă electorală s-a desfăşurat după alte reguli”, a adăugat Dragu.
În ceea ce priveşte desfăşurarea şedinţelor Senatului, Anca Dragu a afirmat că speră ca în noua sesiune să se voteze electronic, iar pagina de Facebook a Senatului să fie „redeschisă”. AGERPRES/