Cartea „Pământul Făgăduinţei”, semnată de cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, va fi scoasă la vânzare la preţul de pornire de 100 de euro la licitaţia Artmark de artă grafică a unui important colecţionar bucureştean, care se va desfăşura online pe 2 februarie.
Volumul, cu semnătura olografă a fostului preşedinte american, este unica piesă disponibilă pentru achiziţie în România şi prezintă memoriile lui Barack Obama din perioada în care a condus Casa Albă.
Potrivit Artmark, veniturile colectate în urma vânzării cărţii de colecţie vor fi redirecţionate către programul Asociaţiei OvidiuRO – „Citeşte-mi 100 de poveşti!”. Fondurile vor contribui la achiziţionarea unui stoc de cărţi pentru instituţiile preşcolare defavorizate din România, cu scopul de a oferi posibilitatea ca, la finalul celor trei ani de grădiniţă, un copil să fi auzit minim 100 de poveşti, pentru a crea premisele necesare învăţării cititului şi scrisului.
Cartea „Pământul Făgăduinţei” de Barack Obama a fost vândută în peste 3,3 milioane de exemplare, în doar prima lună de la lansare, în SUA şi Canada. Cartea a primit Premiul Goodreads Choice pentru cele mai bune memorii şi autobiografii în 2020 şi a fost desemnată una dintre cele mai bune cărţi ale anului 2020 de către „The New York Times Books Review”, „The Washington Posts”, „The Guardian” şi „Marie Claire”.
Licitaţia mai cuprinde lucrări semnate de artişti precum Salvador Dali, Rene Magritte, Gustav Klimt, Pablo Picasso, Henri Rousseau, Claude Monet, Marc Chagall, Andy Warhol, Amedeo Modigliani, Giorgio de Chirico, Edgar Degas. AGERPRES