România este interesată de o relaţie puternică şi de durată cu SUA, a afirmat vicepremierul Kelemen Hunor în cadrul unei întrevederi avute, miercuri, cu adjunctul şefului misiunii diplomatice americane, David Muniz.
„Am avut astăzi o discuţie constructivă cu domnul David Muniz, Charge d’Affaires al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti. La întâlnire am spus fără echivoc că România este interesată de o relaţie puternică şi de durată cu SUA, iar domnul David Muniz mi-a dat asigurări că parteneriatul strategic strâns dintre cele două ţări va continua şi în administraţia condusă de preşedintele Joe Biden”, a precizat Kelemen Hunor într-o declaraţie de presă.
La întâlnirea de miercuri, a adăugat liderul UDMR, s-a mai discutat despre cooperarea din domeniul politicilor de securitate din zona Mării Negre şi în aripa de est a NATO, despre dezvoltarea centralei nucleare de la Cernavodă şi despre exploatarea rezervelor de ţiţei şi gaze din Marea Neagră.
„I-am spus domnului David Muniz că, în calitate de membru al Guvernului, UDMR doreşte formarea unui mediu benefic pentru antreprenori, doreşte cu tărie creşterea predictibilităţii şi a transparenţei, care sunt baza încrederii şi a stabilităţii. România are nevoie de reforme şi de investiţii mari, trebuie dezvoltată reţeaua de autostrăzi, traficul din portul Constanţa trebuie să prospere, ceea ce poate fi un motor al economiei interne. Pentru noi, maghiarii din România, e important ca Statele Unite ale Americii să fie atente în continuare la relaţia dintre majoritate şi minoritate, la implementarea drepturilor noastre comunitare. În calitate de membru al Guvernului, ne vom strădui să demontăm tensiunile trăite din ultimii ani dintre majoritate şi minoritate şi să facem un pas înainte în dezvoltarea şi implementarea drepturilor comunitare. Domnul David Muniz, Charge d’Affaires al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, a apreciat în mod pozitiv această decizie a UDMR şi a Guvernului şi ne-a asigurat de sprijinul său”, a mai afirmat Kelemen Hunor.
După plecarea ambasadorului SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, pe 20 ianuarie, David Muniz a devenit Charge d’Affaires ad-interim. El a sosit în Capitală în vara anului trecut, conform site-ului Ambasadei SUA. AGERPRES