Maia Sandu a comemorat victimele Holocaustului

Chişinău, 27 ian. /MOLDPRES/. „Astăzi deplângem viețile pierdute și nenorocirile imense prin care au trecut oamenii ce au locuit pe acest pământ. Avem datoria să facem tot ce ne stă în puteri pentru ca niciodată, nicăieri în lume să nu se mai întâmple asemenea tragedii”, a declarat astăzi președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul mitingului-requiem dedicat Zilei naționale și internaționale de comemorare a victimelor Holocaustului, care este marcată la 27 ianuarie, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Președinției, șeful statului a menționat că exterminarea fizică a unui număr enorm de oameni, fără nicio vină și fără drept de apărare, ne-a arătat limita de jos a răului la care poate ajunge o societate și că niciodată nu mai trebuie să se ajungă la acel nivel de degradare umană care a permis această tragedie.

„Astăzi comemorăm oamenii pe care i-am pierdut cu toții. Am pierdut nu doar părinți, copii, bunici, rude. Întreaga omenire a pierdut oameni de știință și de cultură, inventatori, antreprenori. Datoria noastră a tuturor este să transmitem următoarelor generații amintirea tragică a acelor vremuri și să facem tot ce ne stă în puteri pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete”, a spus Maia Sandu.

Totodată, președintele a îndemnat cetățenii să acționeze în baza lucrurilor care ne unesc și să nu permită să fie dezbinați de diferențe. Pentru aceasta, a menționat șefa statului, este nevoie de condamnarea discursului de ură, a discriminării și a oricărei forme de violență, să construim o societate democratică în care nu este loc pentru dictatură și teroare. Putem face asta împreună, fiecare dintre noi, fiind mai toleranți, mai buni, mai respectuoși unii cu alții.

„Astăzi sunt alături de comunitatea evreiască și comunitatea rromă, pentru care această zi are o importanță deosebită. În fața acestor comunități ale noastre și în fața tuturor cetățenilor Republicii Moldova, îmi asum să contribui la combaterea discursului de ură și să ținem vie amintirea acelor timpuri negre”, a mai spus președintele Maia Sandu cu ocazie Zilei de comemorare a victimelor Holocaustului.

foto: presedintie.md