Natalia Gavriliță,propusă pentru funcția de premier

Chişinău, 27 ian. /MOLDPRES/. Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a înaintat-o pe Natalia Gavriliță în calitate de candidat pentru funcția de premier. Anunțul a fost făcut acum câteva minute de șeful statului în cadrul unui briefing, comunică MOLDPRES.

„I-am dat lui Gavriliță sarcina să creeze echipa guvernamentală și să pregătească un program de guvernare axat pe dezvoltarea economică și pe curățarea instituțiilor statului de corupție. Consider că alegerile parlamentare anticipate sunt singura cale de a ieși din impasul politic în care ne-am pomenit. Cetățenii trebuie sa aibă dreptul sa își alegea deputații”, a opinat Sandu.

Șeful statului a precizat că acum fracțiunile parlamentare vor trebui să examineze candidatura. „Fracțiunile vor avea posibilitatea să demonstreze dacă cu adevărat își doresc alegeri anticipate sau umblă cu minciuni”, a conchis Sandu.

Natalia Gavriliță a deținut în Guvernul condus de Maia Sandu, funcția de ministru al Finanțelor. Aceasta are la dispoziție 14 zile pentru a veni în Parlament cu o echipă și un program de guvernare.