Pe 27 decembrie 2020, în judeţul Iaşi a fost demarată campania de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2, cu personalul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfînta Parascheva”. Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică, până pe data de 28 ianuarie 2021, la nivelul judeţului Iaşi s-au vacciant 31.784 de persoane, lucru care înseamnă că la exact o lună de când a fost vaccinat primul ieșean, numărul celor vaccinaţi împotriva COVID-19 a depășit numărul persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 de la declanşarea pandemiei şi până în prezent. „Este un semn bun, suntem în prima zi în care numărul persoanelor care s-au vaccinat a depășit numărul persoanelor care s-au infectat cu acest virus perfid și foarte contagios. Există o dorință clară în rândul populației pentru vaccinare, cifrele arată acest lucru, numărul programărilor este încurajator. Am așteptat cu toții să apară vaccinul, de-acum mai avem un pas – să ne programăm și să mergem să facem acest vaccin. În județul Iași, într-o lună s-au vaccinat mai multe persoane decât s-au infectat în zece luni și jumătate. Sunt încrezător că suntem pe calea cea bună și vom scăpa de pandemie și vom fi sănătoși”, a declarat prefectul Marian Grigoraș, președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Iași. (E.M.)