PSD susţine că „dublul” discurs constituie „o regulă” în comunicarea publică a USR şi PNL

PSD susţine că „dublul” discurs constituie „o regulă” în comunicarea publică a USR şi PNL, iar „foamea de funcţii pentru clientela de partid” a fost asumată de „toată Dreapta”.

„Cei mai curaţi oameni din politică, cum se intitulau singuri cei de la USR când erau în Opoziţie, îşi arată adevărata faţă la guvernare: depolitizarea administraţiei publice înseamnă de fapt politizarea funcţiei de prefect! Exact cum meritocraţia s-a transformat la PNL în tragerea la sorţi a funcţiilor de secretari de stat, din căciulă. Foamea de funcţii pentru clientela de partid, propagată de PNL, a fost rapid asumată de toată Dreapta, iar principiile abandonate peste noapte. Acum, priorităţile lor sunt: să inventeze şi mai multe sinecuri politice bine plătite; să-şi împartă totul, pe algoritm politic, până la şoferi şi secretare; să se angajeze într-o adevărată Daciadă a căpuşării banului public”, a transmis PSD, într-o postare pe Facebook.

 

Potrivit PSD, „înşelarea românilor” devine „adevăratul” program de guvernare a coaliţiei.

„Şi la USR, ca şi la PNL, dublul discurs este deja regulă în comunicarea publică. Iar înşelarea continuă a românilor devine adevăratul program de guvernare al Coaliţiei Mincinoşilor!”, au completat social-democraţii. AGERPRES