Un tribunal rus a decis joi, cu trei zile înainte de noi manifestaţii prevăzute în întreaga Rusie, să-l menţină în detenţie pe opozantul Aleksei Navalnîi, încarcerat de la întoarcerea sa în ţară pe 17 ianuarie, relatează AFP şi dpa.
„Decizia privind prelungirea perioadei de detenţie până la 15 februarie rămâne neschimbată”, a declarat judecătorul judecătorul Musa Musaev de la tribunalul din Krasnogorsk, în apropiere de Moscova, potrivit unei corespondente a AFP de la faţa locului.
Aleksei Navalnîi, care a asistat la audiere prin videoconferinţă din centrul său de detenţie, a denunţat o „încălcare demonstrativă a legii”, un „arbitrariu” destinat „să intimideze pe toată lumea”.
„Judecătorii de aici nu sunt decât sclavi supuşi ai acestor oameni care ne-au furat ţara, care ne-au furat timp de 20 de ani şi care vor să facă să tacă persoanele ca mine”, a spus el.
Avocata sa Olga Mihailova i-a anunţat pe jurnalişti că va face apel la această decizie, declarând în acelaşi timp că nu are „mari speranţe”.
Ea a estimat că aceste proceduri judiciare vizează „excluderea din viaţa politică a ţării” a clientului său.
Militant anticorupţie şi duşman jurat al Kremlinului, Aleksei Navalnîi a fost ţinta mai multor afaceri judiciare de la întoarcerea sa în Rusia, pe 17 ianuarie, după mai multe luni de convalescenţă în Germania în urma unei otrăviri cu un agent neurotoxic pentru care îl acuză pe preşedintele Vladimir Putin.
Potrivit avocatului său, opozantul riscă în special „circa doi ani şi jumătate” de închisoare cu executare pentru încălcarea termenilor unor condamnări la trei ani şi jumătate cu suspendare primite în 2014.
Mai mulţi dintre apropiaţii lui, printre care fratele său Oleg şi aliata sa Liubov Sobol, au fost plasaţi în detenţie joi pentru 48 de ore pentru „încălcarea normelor sanitare” în cursul manifestaţiilor ilegale de sâmbătă.
Echipa lui Navalnîi a făcut apel la organizarea de noi proteste duminică. AGERPRES