FCSB – Poli Iaşi 3-1. Ieşenii, în rol de sparring-partners

Rămaşi fără antrenor principal, după ce Daniel Pancu şi-a reziliat, la mijlocul săptămânii, pe cale amiabilă contractul cu clubul, în urma înfrângerii de pe teren propriu, din etapa trecută, cu UTA, şi cu mai mulţi titulari indisponibili din cauza cazurilor de COVID-19 (A. Cristea, Calcan, De Iriondo), ieşenii au venit pe Arena Naţională în calitate de victimă sigură, în faţa unei echipe care, deşi l-a pierdut în urmă cu două zile pe Denis Man, transferat la Parma, traversează o formă de invidiat, dublată de o poftă de gol remarcabilă. Pronosticurile specialiştilor au fost confirmate din plin, sâmbătă seara, în întâlnirea de pe cel mai mare stadion din ţară, oaspeţii ieşind timoraţi de la cabine înainte chiar de primul fluier al arbitrului. Conduşi de pe banca tehnică de antrenorul interimar Adrian Keressy, ieşenii au făcut faţă cu greu, în prima repriză, asaltului roş albaştrilor, nereuşind să tragă niciun şet pe poartă! Gazdele au deschis scorul în min. 26, prin Florin Tănase, care a reluat frumos, din careul mic, pasa extraordinară primită de la Octavian Popescu, noul “puşti-minune” al FCSB. Acelaşi Octavian Popescu putea face 2-0 în min. 32, balonul trimis de atacantul gazdelor fiind respins in extemis de Brănescu, sau în min. 34, când acelaşi goal keeper al Iaşului respinge balonul în corner, după o “bombă” de la 25 de metri. În repriza a doua, oaspeţii par că doresc să scoată, totuşi, ceva din acest meci, şi în min. 51, Doru Popadiuc restabileşte egalitatea pe tabela de marcaj, după ce Vlad respinge defectuos balonul trimis puternic de la marginea careului mare de Cabral. Gazdele resimt pentru câteva minute şocul, perioadă în care Iaşul dă impresia că poate da lovitura pe Arena Naţională, însă odată cu introducerea în teren a lui Moruţan, aspectul jocului revine la normal. Florin Tănase ratează pe bandă rulantă din toate poziţiile, iar când balonul expediat de atacantul FCSB-ului nimereşte spaţiul porţii, acesta este respins de Brănescu, şi în acest meci cel mai bun jucător al oaspeţilor. În min. 68, Moruţan ia o acţiune pe cont propriu şi de la marginea careului mare “catapultează” balonul la vinclul porţii apărate de bravul portar al oaspeţilor. După gol, ieşenii cad atât din punct de vedere psihic cât şi fizic, astfel încât reuşita din min. 90 a lui Octavian Popescu nu face decât să confirme, încă o dată, diferenţa netă de valoare dintre cele două echipe. FCSB: Vlad – Ov.Popescu, I. Cristea, Miron, Radunovic – Olaru, Șut (min. 46 Moruțan) Oaidă (min. 59 Simion) – Oct. Popescu, Tănase (min. 90 Buziuc),  Coman; Poli Iaşi: Brănescu – Onea, Frăsinescu (min. 72 Vega), Baxevanos, Buşu – Passaglia, Moisă (min.13 – Dylan Flores), R. Popa (min. 69 Mihalache) – Cabral (min. 69 Vanzo), Djuranovic, Mensah (min. 46 Popadiuc). În urma acestui rezultat, Poli Iaşi ocupă, în continuare, ultimul loc în clasament. În etapa viitoare, ieşenii vor întâlni marţi, 2 februarie, de la ora 20.00, în Copou, pe Universitatea Craiova. (E.M.)