A computer image created by Nexu Science Communication together with Trinity College in Dublin, shows a model structurally representative of a betacoronavirus which is the type of virus linked to COVID-19, better known as the coronavirus linked to the Wuhan outbreak, shared with Reuters on February 18, 2020. NEXU Science Communication/via REUTERS THIS IMAGE HAS BEEN SUPPLIED BY A THIRD PARTY. MANDATORY CREDIT.

În România sunt 24 de cazuri noi cu tulpina din Marea Britanie

Pe teritoriul României sunt 24 de cazuri noi cu noua tulpină din Marea Britanie, potrivit unui studiu realizat de o clinică privată. Specialiștii diviziei de cercetare a grupului medical trag un semnal de alarmă: ”Șansele ca noua tulpină să devină dominantă în următoarele săptămâni sunt mai mari decât ne așteptam”.

Redăm comunicatul transmis:
„· Au fost analizate aleatoriu 90 de probe din mai multe orașe ale țării, dintre care 24 conțineau noua tulpină provenită din Marea Britanie
· Cazurile cu noua tulpină sunt predominante în București, dar se regăsesc aproape pe tot teritoriul țării
· Numărul pacienților cu noua tulpină identificați pe teritoriul României se dublează, ajungând la un total de 52 de cazuri
· Sunt șanse din ce în ce mai mari ca această tulpină să devină dominantă în România
· Autoritățile ar trebui să analizeze cu precauție deciziile cu privire la relaxarea măsurilor de siguranță
· Pănă în prezent pe teritoriul României au fost secvețiate în total peste 560 de probe, dintre care 404 de către divizia de cercetare a clinicii private, respectiv un procent de cca 75%”.

Specialiștii diviziei de cercetare anunță noi rezultate în cadrul studiului de secvențiere a genomului virsului SARS-CoV2. Astfel, din cele 90 de probe provenite în intervalul 25 – 29 ianuarie a.c. din mai multe orașe ale țării (București, Vâlcea, Cluj, Tecuci, Targoviște, Ploiești, Timișoara, Reșița, Hunedoara, Focșani, Lugoj, Chișineu Criș, Slatina, Olt), s-a constatat că 24 dintre acestea conțin noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie.

Potrivit raportului citat de stiri.tvr.ro , probele ce conțin noua tulpină provin din București, 19 probe, din Cluj, 2 probe, din Tecuci, 1 probă, Reșița, 1 probă și Timișoara 1 probă. Distribuția probelor vine să întărească concluziile enunțate săptămâna trecută de către specialiștii clinicii private privind contagiozitatea ridicată și transmiterea comunitară a noii tulpini.

Specialiștii atrag atenția că este nevoie de o monitorizare atentă a evoluției noii tulpini, dinamica evidențiată fiind o alertă în ceea ce privește relaxarea măsurilor de siguranță, iar în continuare, cea mai bună soluție pentru stoparea răspândirii virusului este vaccinarea împotriva COVID-19.

Studiul de secvențiere a virusului SARS-CoV-2, o inițiativă socială, va continua, anunță reprezentanții clinicii pentru a identifica informații noi, relevante pentru piața locală și care să contribuie la adaptarea strategiei naționale de luptă împotriva COVID-19.

Până la momentul actual au fost secvențiate peste 400 de probe, toate rezultatele fiind raportate către Direcția de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății. La nivelul spitalelor publice, numărul probelor făcute publice până la data de 25 ianuarie fiind de 159 de probe.