ANAT: Statul român trebuie să asigure cetăţenilor români accesul la informaţii clare, coerente şi corecte cu privire la călătoriile în străinătate

Statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi reprezentanţele diplomatice, trebuie să asigure cetăţenilor români accesul la informaţii clare, coerente şi corecte cu privire la călătoriile în străinătate, să negocieze condiţii favorabile de călătorie pentru aceştia şi să intervină prompt în sprijinul cetăţenilor proprii în cazul în care se întâmplă abuzuri precum cel din aeroportul Cancun – Mexic, susţin reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), într-o scrisoare adresată ministrului Energiei, Virgil Popescu.

Punctul de vedere survine după ce, în data de 5 februarie, Popescu a afirmat în cadrul unui interviu, că „agenţiile de turism ar trebui să dea banii înapoi românilor” pe motiv că i-ar fi trimis în ţări care au decretat stare de urgenţă sanitară.

„În contextul în care se ştie că turismul este cea mai afectată industrie la nivel mondial, orice declaraţie făcută în spaţiul public de către un reprezentant al Guvernului României trebuie să dea dovadă de o maximă prudenţă şi să ţină cont de prevederile legale în vigoare aplicabile în speţa dată (…) Fără a face apologia agenţiilor de turism în această speţă, întrucât situaţia din Mexic nu are legătură nici cu situaţia epidemiologică şi nici cu executarea pachetelor de servicii de călătorie contractate de cetăţenii români – dovada fiind faptul că, în momentul de faţă, unii dintre cei reţinuţi pe aeroport sunt cazaţi şi desfăşoară programele turistice conform contractelor – dorim să facem câteva precizări importante cu privire la oportunitatea vânzării pachetelor de servicii de călătorie către Mexic sau destinaţii exotice cu condiţii de călătorie similare (…) Nicidecum agenţiile de turism, ci Statul român, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi al reprezentanţelor diplomatice, trebuie să asigure cetăţenilor români accesul la informaţii clare, coerente şi corecte cu privire la călătoriile în străinătate, să negocieze condiţii favorabile de călătorie pentru aceştia şi să intervină prompt în sprijinul cetăţenilor proprii în cazul în care se întâmplă abuzuri precum cel din aeroportul Cancun – Mexic”, precizează ANAT.

Potrivit sursei citate, agenţiile de turism de pe teritoriul României, atât cele organizatoare, cât şi cele intermediare, au obligaţia de a informa călătorul, înainte de încheierea contractului de vânzare a pachetului de servicii de călătorie, cu privire la cerinţele legate de paşaport şi vize, inclusiv termenele aproximative de obţinere a vizelor şi informaţii referitoare la formalităţile legate de sănătate în ţara de destinaţie.

„Aceste informaţii sunt prevăzute, de regulă, în contractul de vânzare a pachetului de servicii de călătorie şi sunt asumate de către călător, care, la rândul său, are obligaţia de a se informa pe cont propriu despre condiţiile de călătorie din statul în care urmează să călătorească şi de a avea toate documentele de călătorie necesare şi în termen de valabilitate. Informaţiile oferite de către agenţiile de turism călătorilor sunt preluate numai din surse oficiale, în cazul de faţă site-ul Ministerului Afacerilor Externe, unde condiţiile de călătorie specifică faptul că Aeroportul Internaţional din Cancun nu avea şi nu are în prezent menţionată restricţionarea accesului pe teritoriul ţării a persoanelor care nu efectuează călătorii esenţiale. Mai mult decât atât, se specifică în detaliu condiţiile de la sol determinate de situaţia epidemiologică, precum şi faptul că frontierele sunt deschise pentru toate tipurile de transport iar transportul intern aerian, rutier şi feroviar nu este afectat”, se menţionează în scrisoare.

Patronatele din turism arată, totodată, că scopul agenţiilor de turism este acela de a crea pachete de servicii de călătorie pentru a satisface nevoia consumatorilor de a călători, de a se bucura de vacanţe şi de a îşi recupera forţele după un an extrem de greu cum a fost 2020.

„Este lăudabil faptul că, în condiţii economice extrem de vitrege, aproape fără niciun sprijin din partea statului şi navigând un hăţiş de restricţii şi interdicţii, turoperatorii români reuşesc să inoveze, să creeze pachete de servicii de călătorie sigure şi atractive şi astfel să poată asigura în continuare locuri de muncă pentru mii de angajaţi, să plătească salarii şi taxe la bugetul de stat. Înţelegem nevoia de prioritizare a aspectelor legate de sănătatea publică şi vă asigurăm că nimeni nu are un interes mai mare de a garanta siguranţa călătorilor şi buna desfăşurare a pachetelor de servicii de călătorie decât agenţiile de turism, a căror supravieţuire depinde literalmente de gradul de satisfacţie al consumatorilor şi de dorinţa acestora de a cumpăra în continuare vacanţe prin intermediul agenţiilor de turism, tocmai pentru că acestea le oferă consultanţă şi un grad de siguranţă incomparabil mai mare decât călătoriile efectuate pe cont propriu. Dacă fiecare parte îşi asumă şi îndeplineşte obligaţiile cu responsabilitate, astfel de situaţii nu ar trebui să mai existe pe viitor”, notează sursa citată.

ANAT subliniază că a fost întotdeauna alături de echipa guvernamentală, punând la dispoziţie propuneri constructive de măsuri menite să diminueze impactul dezastruos al acestei crize fără precedent asupra mediului de afaceri şi consideră că, „la aproape un an de la izbucnirea pandemiei, este necesar să facem cu toţii un exerciţiu de a gândi soluţii constructive de relansare a activităţilor economice, oricare ar fi ele, în condiţii de siguranţă pentru toţi cei implicaţi, de la angajaţi la consumatori”.

„Pentru angajaţii care încă nu au părăsit acest domeniu, pentru toţi românii care îşi doresc în continuare să călătorească şi să ducă o viaţă cât mai aproape de normalitate dar şi pentru antreprenorii români care se chinuie să supravieţuiască, la mai bine de 11 luni de la izbucnirea acestei pandemii, sunteţi dator, domnule ministru, împreună cu colegii din guvern, să găsiţi soluţii şi, dacă există vinovaţi, sa îi găsiţi acolo unde sunt si nu unde este mai convenabil (…) Trebuie să recunoaştem, domnule ministru, faptul că incidentul de pe Aeroportul Internaţional din Cancun nu este relaţionat în niciun fel cu restricţiile impuse de pandemie, ci este legat de o situaţie cunoscută la nivelul autorităţilor române de mai mulţi ani, aceea a infracţionalităţii româneşti transfrontaliere, fenomen care nu a putut fi controlat eficient şi care generează probleme pentru cetăţenii români de bună credinţă care doresc să călătorească în afara graniţelor ţării”, apreciază oficialii ANAT.

La începutul săptămânii trecute, mai mulţi turişti români au rămas blocaţi pe aeroportul din Cancun, autorităţile de frontieră mexicane reţinându-le paşapoartele şi telefoanele mobile, fără a li se oferi vreo explicaţie. AGERPRES