Breaking News

Valeriu Gheorghiţă: Noi ne dorim ca de la 1 aprilie să fie operaţionalizate toate centrele de vaccinare

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat, duminică seara, că se lucrează cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) pentru operaţionalizarea listei de aşteptare în vederea programării la imunizare, însă aceasta nu va putea funcţiona decât atunci când vor fi activate toate centrele de vaccinare din ţară.

„Încă discutăm pe marginea modalităţilor de a pune în practică această listă de aşteptare, chiar în această săptămână am avut mai multe şedinţe cu colegii de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, ea va fi disponibilă, practic nu este finalizată. Dar se lucrează la această listă de aşptare. Pot să vă spun că ea va fi operaţionalizată în momentul în care toate centrele din ţară vor fi activitate, vor fi puse în activitate”, a afirmat el, la postul Digi 24.

El a explicat că nu se va putea operaţionaliza decât la acel moment deoarece nu ar fi echitabil să se adune prea multe persoane în lista unui centru de aşteptare, care apoi nu ar avea prioritate în cazul deschiderii unor noi centre.

„În momentul în care această listă de aşteptare va fi operaţională, practic toate persoanele noi care vor fi programate vor fi din această listă de aşteptare, pentru că sistemul platformă automată va notifica şi va bloca acel loc pentru persoana care este în lista de aşteptare până va confirma sau până, dimpotrivă, nu va confirma acea programare (…) Acesta este proiectul, dar ne dorim să devină activ în momentul în care toate centrele sunt disponibile, pentru că, altfel, dacă avem un număr limitat de centre şi se creează o listă de aşteptare în spatele unui centru de vaccinare, dar noi venim peste 10 zile sau două săptămâni să deschidem noi centre de vaccinare, practic persoanele au aşteptat în spatele unui centru de vaccinare şi noi deschidem noi centre de vaccinare, ceea ce nu ar fi echitabil. Deci, din acest punct de vedere trebuie să avem şi lucrăm la această listă de aşteptare, este un proiect pe care l-am anunţat cu mult timp în urmă, însă la acest moment nu ar fi cea mai bună opţiune, având în vedere că pot să vă spun sunt peste 900.000 de persoane care au deja cont creat, deci practic cumva această listă de aşteptare deja există acolo. Însă ne dorim ca sistemul să notifice automat o persoană care are această înregistrare făcută şi şi opţiunea pentru un anumit tip de centru; orice persoană poate la un moment dat să-şi schimbe opţiunea de la un centru la un alt centru, aşa încât ne dorim să funcţioneze această listă”, a argumentat medicul Gheorghiţă.

De asemenea, el a menţionat că e de dorit ca toate centrele de vaccinare prevăzute să devină funcţionale de la 1 aprilie.

„Noi ne dorim ca de la 1 aprilie să fie operaţionalizate toate centrele de vaccinare. Nu le deschidem de la acest moment din mai multe motive: pentru că nu avem certitudinea calendarului de livrare – noi în momentul în care vom deschide programările trebuie să avem certitudinea că acele persoane programate au dozele rezervate. Practic, ceea ce avem confirmat avem pentru primul trimestru al acestui an, deci inclusiv pentru luna martie, unde deja locurile sunt ocupate, iar din luna aprilie, în momentul în care vom avea acces la noile calendare de livrare pentru cele trei companii, Pfizer, Moderna şi AstraZeneca, intenţia bineînţeles va fi aceea de a deschide toate cele 750 de centre de vaccinare, ceea ce ne vor asigura peste 100.000 de persoane vaccinate zilnic”, a arătat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.

Potrivit acestuia, teoretic din 15 martie ar trebui să fie operaţionalizată această listă de aşteptare, tocmai pentru a da timp persoanelor să înceapă să se programeze. AGERPRES