Breaking News

Poli Iaşi, eliminată ruşinos din Cupa României

După ce face de râs Liga 1, unde ocupă ultimul loc în clasament, cu şanse minime de a se salva de la retrogradare, Poli Iaşi manifestă aceeaşi lipsă de respect şi faţă de Cupa României, a doua competiţie ca importanţă a fotbalului autohton, după ce, în optimi, a pierdut la scor de neprezentare, marţi seara, în faţa ocupantei locului 9 în Liga 2, formaţia Petrolul Ploieşti. Deşi înainte de meci, antrenorul oaspeţilor, Andrei Cristea, declara că meciul de pe Stadionul „Ilie Oană” are aceeaşi importanţă ca unul din campionat, realitatea de pe teren a fost cu totul alta, ieşenii umilind din nou fotbalul şi demonstrând, a câta oară, că nu au ce căuta în divizia de elită a fotbalului românesc. Fără meci oficial disputat de la începutul lunii decembrie, când campionatul Ligii 2 s-a întrerupt pentru pauza de iarnă, „lupii galbeni” au fost mult mai dornici de victorie decât aadversarii lor, care aveau disputate déjà şapte partide în Liga 1. Elevii lui Viorel Moldovan au deschis repede scorul, prin Romario Moise (min. 17), după o fază de cascadorii râsului la marginea careului mare al oaspeţilor, care i-a avut în prim plan pe De Iriondo şi portarul Ianos Brânză, acelaşi goal keeper al Iaşului fiind co-autor şi la cel de-al doilea gol al „găzarilor”, reuşit de Ţincu (min. 45+1). Repriza a doua a fost la discreţia totală a gazdelor, care au mai înscris o dată, prin Buhăescu (min. 55), după ce atacantul prahovean l-a „umilit” din nou pe nefericitul De Iriondo, cel mai slab jucător de pe teren! Petrolul se califică absolut meritat în sferturile de finală ale Cupei României, în timp ce Poli Iaşi părăseşte competiţia pe uşa din dos Petrolul: Kitanov – Bărboianu, Lică, Heijers, Țicu – Nir Lax – Constantinescu (min. 68 Saim), Moise (min. 68 Ekollo), Roice, Vajushi (min. 82 Mitrea) – Buhăescu (min. 82 V. Balint); Poli Iași: Brînză – Cană (min. 46 Buşu), Baxevanos, Popa, Cabral – De Iriondo, Passaglia, Vanzo (min. 46 Flores)– Calcan, Vega (min. 62 Zajmovic), Zaharia (min. 62 Onea). (E.M.)