Program de vizitare pe module educaţionale a Muzeului USAMV

După redeschiderea Muzeului de Anatomie ”Profesor Vasile COȚOFAN”, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USAMV) sunt deja numeroase solicitări de vizitare. Pentru a satisface aceste cereri, a fost elaborat un program de vizitare pe module educaționale diferite, în funcție de interesul și vârsta elevilor vizitatori.  ”Datorită multitudinii cererilor de vizitare, la doar câteva zile de la redeschiderea Muzeului  am elaborat un program de vizită cu explicații profesionale  dedicat educabililor de toate vârstele, din învățământul pre-primar, primar, gimnazial și de ce nu și a persoanelor adulte. Credem că Universitatea poate asigura prin prezentările tematice aspecte inedite, interesante, care leagă auditoriul într-un mod plăcut de obiectul anatomiei animaliere în toate formele ei exprimabile, iar colegii noștri specialiștii de la disciplina de Anatomie comparată a animalelor domestice și-au arătat  toată disponibilitatea în acest sens.  Responsabili ai acestui Muzeu, anatomiștii noștri au pregătit o serie de prezentări tematice dintre care amintim: tehnica preparării mulajelor anatomice din ghips – atitudinea animalelor în diverse situații, realizarea caracterelor morfologice specifice ale unor rase de câini și păsări; tehnica de obținere și legarea componentelor scheletului la animalele domestice- legarea oaselor scheletului ținând cont de unghiurile articulare în raport cu poziția animalului; prezentarea scheletelor ce provin de la animalele domestice și de la unele specii de animale mai puțin cunoscute; tehnica obținerii mumifierii organelor cavitare și tubulare ca și importanța mumifierii organelor  pentru științele biologice” a transmis prof. univ. Dr. Liviu Miron, prorector cu cercetarea științifică și relațiile internaționale din cadrul USAMV Iași. “Mai precizăm faptul că solicităm grupurilor mai mari (ex. de zece persoane) să își  programeze vizita cu 48 de ore înainte la telefonul 0757011434. Persoanele individuale se pot anunța sau prezenta direct la Muzeu în intervalul orar stability”, precizează într-un comunicat reprezentanţii universităţii. Programul detaliat poate fi consultat http://www.uaiasi.ro/medicina/muzeu.php. Reamintim că muzeul reunește piese reprezentând multe specii de animale domestice și unele sălbatice aparținând faunei Românei, exponatele fiind unice prin expresie  și realizare, atât pe plan național cât și european.