Poliţiştii au aplicat peste 5.700 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 920.000 lei, în urma acţiunilor întreprinse, în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, pentru verificarea modului în care au fost respectate măsurile pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
„Au fost verificate aproximativ 72.000 persoane, 4.696 de operatori economici, 249 de operatori transport persoane şi 10.021 obiective de interes”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, joi, AGERPRES.
Principalele abateri constatate au fost nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea şi încălcarea normelor de protecţie individuală, aproape 5.000 amenzi fiind aplicate unor persoane care nu purtau mască de protecţie.
„Pentru nerespectarea de către agenţii economici, instituţii publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private ori a măsurilor privind organizarea programului de lucru sau a restricţiilor privind deplasarea persoanelor, au fost aplicate aproximativ 700 sancţiuni contravenţionale”, arată sursa citată.
În urma verificărilor efectuate, personalul MAI a întocmit patru dosare penale, în care sunt cercetate şase persoane, pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
În acţiunile de control desfăşurate în cursul zilei de miercuri au fost angrenaţi peste 17.000 poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, precum şi angajaţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi ai autorităţilor publice locale.
„Recomandăm cetăţenilor să respecte măsurile de protecţie sanitară, precum păstrarea distanţei faţă de alte persoane, evitarea zonelor aglomerate, purtarea măştii de protecţie sanitară, spălarea sau igienizarea frecventă a mâinilor, evitarea călătoriilor cu mijloace de transport în comun aglomerate”, precizează MAI. AGERPRES