Breaking News

Senatorul PSD Radu Oprea: După două luni de guvernare a dreptei, România este „în mijlocul unui dezastru”

Senatorul PSD Radu Oprea a declarat joi că, după două luni de guvernare a dreptei, România este „în mijlocul unui dezastru”, iar cel mai relevant semnal este absenţa proiectului de buget.

„După două luni de guvernare a dreptei, suntem în mijlocul unui dezastru. Cel mai relevant semnal este absenţa proiectului de buget. Nu a ajuns încă la Parlament, nu a ajuns la comisiile de specialitate. Explicaţia este, din păcate, dramatică – PNL, USR PLUS, UDMR sunt flămânzi de putere şi de acces la banii publici. Mint cu nesimţire când spun că discută despre reforme şi dezvoltare.(…) Nu se înţeleg pe cât de mari sunt feliile fiecărui partid. Miza este doar să satisfacă foamea clientelei politice. Pentru restul ţării – austeritate. Românii pot să moară de foame. Guvernarea de dreapta le îngheaţă salariile şi pensiile. (…) Cel mai cinic exemplu al faptului că i-au minţit constant pe români, nu numai în campania electorală, ci şi după ce au preluat puterea, este tratamentul la care îi supun pe copii şi tineri. Anulează total creşterea alocaţiilor (…), cum se angajaseră în decembrie. Lasă copiii fără acces la educaţie nesubvenţionând transportul elevilor la şcoli, mai ales în mediul rural. Taie gratuitatea studenţilor pe calea ferată. Aceasta este România educată a domnului Iohannis, transpusă în actul de guvernare”, a spus Oprea, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.

Potrivit acestuia, PSD somează actuala coaliţie majoritară „să stopeze jocul sinistru cu uite bugetul, nu e bugetul” şi să termine cu tăierile, „fiindcă prin îngheţare nu obţii dezvoltare”.

„Distrug HORECA tăind voucherele de vacanţă, condamnă la faliment IMM-urile fraudând alocările de granturi de la Ministerul Economiei, pun în pericol vieţi reducând banii pentru spitale. Ce este şi mai şocant este că tăierile anunţate ieri de către premier reprezintă doar 1% din PIB. Dacă luăm în considerare indicatorii macro anunţaţi deja, rezultă că Guvernul mai trebuie să taie încă 27 de miliarde de lei pentru a ajunge la un deficit de 7,16% din PIB”, a susţinut Oprea.

El a amintit că PSD a propus un buget cu un deficit de 7,26% care includea toate creşterile salariale, de alocaţii şi de pensii prevăzute de legile în vigoare.

„Guvernul vine cu un deficit de 7,16%, noi am propus 7,26%, dar includeam toate aceste creşteri. Asta înseamnă că această guvernare de dreapta îşi propune să fure din banii românilor cel puţin 27 de miliarde de lei, adică 5,5 miliarde de euro. În ce priveşte prezenţa premierului Cîţu astăzi la Buxelles – să te duci în faţa Comisiei Europene fără buget şi fără plan naţional de redresare şi rezilienţă reprezintă dovada cea mai clară de iresponsabilitate. E ca şi cum eu sau dumneavoastră am vrea să luăm un credit, dar mergem la bancă fără adeverinţă de venit. Asta arată că guvernarea îşi bate joc de cea mai importantă resursă de redresare a ţării – banii europeni”, a mai afirmat Oprea. AGERPRES