Timp de o lună, ieşenii vor putea face propuneri pentru bugetul oraşului

Începând de luni, 15 februarie, ieşenii îşi vor putea înainta propunerile cu privire la proiectul de buget al municipiului pentru anul 2021. Acest lucru se va putea face prin intermediul Centrelor de cartier, în acest sens fiind tipărite 5.000 de taloane în care ieşenii îşi vor putea exprima propunerile cu privire la bugetul din acest an al oraşului. „Toate propunerile venite de la cetăţeni vor fi adunate şi structurate pe categorii, urmând să fie incluse ulterior în proiectul de buget al municipiului Iaşi. De asemenea, pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Iaşi, cetăţenii vor avea posibilitatea de a completa un formular online, prin accesarea unui cod QR. Acest lucru va putea fi posibil pentru o perioadă de 30 de zile”, a declarat primarul Mihai Chirica, astăzi, într-o conferinţă de presă. Potrivit şefului municipalităţii, după aprobarea Bugetului de Stat urmează să fie creionat şi bugetul pe anul 2021 al oraşului. „Printre temele pe care dorim să le includem în bugetul pentru acest an se numără cele referitoare la finanţările cu fonduri europene nerambursabile, atât cele din Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, cu extindere până în 2023, cât şi cele prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), document care va fi finalizat în luna aprilie, dar şi accesarea fondurilor din noul Plan Operaţional Regional (POR) 2021 – 2027 şi a altor programe care vor veni în perioada următoare. De asemenea, ne propunem să obţinem finanaţare pentru continuarea proiectelor deja începute şi pentru cele care urmează să fie demarate, în cea mai mare parte a lor de infrastructură stradală, dar şi de educaţie, în mod special. Vom demara şi alte proeicte noi, care nu includ finanţare europeană, iar aici este vorba tot despre educaţie, săli de sport, terenuri de sport, extinderi de şcoli ş.a. Vom continua să investim în modernizarea unor servicii publice şi aici ne referim în mod special la termoficare, în proiectele de educaţie şi sănătate, care sunt prioritarte pentru noi şi, de asemenea, în proiectele de mediu, iar aici avem în vedere elaborarea Masterplanului verde al oraşului, document care se află în acest moment în lucru, să nu uităm de proiectele de digitalizare şi de cele sportive şi, nu în ultimul rând, de proiectele sociale”, a afirmat primarul. O altă prioritate a Primăriei în acest an o reprezintă, a mai spus şeful municipalităţii, continuarea programului de reparaţii şi modernizare a străzilor, aleilor şi trotuarelor din cartiere, care va fi finanţat, ca şi până cum cu fonduri de la bugetul local.  (E.M.)