Poli Iaşi – Astra 2-3. Se aşteaptă măsuri drastice în Copou

Programat la matineu, ca o ironie amară la adresa gazdelor, aflate cu un picior în Liga 2, meciul de duminică, din Copou, dintre Poli Iaşi şi Astra Giurgiu, considerat decisiv pentru elevii lui Andrei Cristea în tentativa acestora de evitare a retrogradării, a început cum nu se putea mai bine pentru moldoveni, care au reuşit să deschidă scorul în min. 2, în urma unui carambol produs în careul gazdelor, în urma căruia balonul s-a lovit de genunchiul lui De Iriondo, după care a ricoşat în poartă. Reuşita gazdelor s-a dovedit a fi, însă, un simplu foc de paie, giurgiuvenii întorcând rezultatul până la pauză, prin golurile semnate de Montini (min. 31), Canadija (min. 36) şi Wutrich (min. 43). La reluare, gazdele reuşesc să reducă din diferenţă, în min. 50, prin Andreias Calcan, care a executat impecabil o lovitură liberă de la 25 de metri. Deşi au forţat egalarea, pe alocuri şi cu fundaşii centrali la marginea terenului, ieşenii nu au mai reuşit să pună în pericol poarta lui Popa, iar meciul s-a încheiat cu victoria elevilor lui Eugen Neagoe, care şi-a luat astfel revanşa în faţa conducătorilor Iaşului, care în urmă cu patru ani l-au dat afară de la cârma Politehnicii, după ce bifase o serie incredibilă de 15 meciuri fără înfrângere! În meciul de duminică, ieşenii, deşi au jucat ceva mai curajos faţă de ultimele apariţii din campionat şi Cupă, au etalat, din păcate, aceleaşi carenţe de ordin tehnic, cu multe pase date direct la adversar şi fără nicio idee clară de joc, lucru care demonstrează încă o dată că schimbarea antrenorului nu a produs niciun şoc la echipă. În urma acestei noi înfrângeri, moldovenii au rămas pe ultimul loc în clasamentul Ligii 1, cu 16 puncte după 23 de meciuri, şansele de salvare de la retrogradare fiind în acest moment pur teoretice. Având în vedere declaraţia făcută de primarul Mihai Chirica, la începutul acestei săptămâni, potrivit căreia meciul cu Astra era unul decisiv pentru viitorul clubului, suporterii ieşeni aşteaptă măsuri atât în ceea ce priveşte conducerea executivă a grupării din Dealul Copoului, cât şi la nivelul băncii tehnice, prin instalarea urgentă în funcţie a unui antrenor experimentat, care să producă cu adevărat un “şoc” la echipă. Deşi în urma înfrângerii cu Astra, şansele de salvare de la retrogradare au scăzut foarte mult, ele totuşi există, cel puţin teoretic, motiv pentru care, printr-o mobilizare exemplară în următoarele etape, ieşenii ar putea spera într-o minune la finalul sezonului. Poli Iaşi: Brănescu – Cană (min. 75 Zaharia), Mihalache, R. Popa (min. 46 Frăsinescu), Baxevanos– Stan (min. 2 Calcan), De Iriondo, Gaitan – Flores (min. 46 Vanzo), Zajmovic (min. 60 Popadiuc), Vega; Astra: Popa – Sousa,  Găman, Graovac, Bruno –Boe-Kane, Canadija (min. 90 Jovanovic), Wütrich – Stahl (min. 83 Crepulja) Montini (min. 60 Krpic), Balaure (min. 60  Răduț). În etapa viitoare, Poli Iaşi va evolua luni, 22 februarie, de la ora 20.30, la Ovidiu, în compania formaţiei Viitorul Constanţa. (E.M.)