Valeriu Gheorghiţă: Testarea de rutină cu teste de tip PCR cu scopul de a decide momentul vaccinării, nu este recomandată

Testarea de rutină cu teste de tip PCR sau teste antigen, strict cu scopul de a decide momentul vaccinării, nu este recomandată, a declarat marţi preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, subliniind că este important, în schimb, ca persoana care este programată pentru vaccinare să fie supusă unui triaj medical corect şi să nu prezinte simptome de boală acută.

 

„Au fost transmise în spaţiul public o serie de recomandări, de speculaţii legate de recomandarea fermă de testare a persoanelor înainte de vaccinare, de testarea prin teste Real Time PCR sau antigen, înainte de a se vaccina. (…) Acest tip de abordare medicală şi anume testarea de rutină prin teste PCR sau antigen, strict cu scopul de a decide momentul vaccinării, nu este recomandată şi vă justific acest lucru din cel puţin trei motive. În primul rând, foarte multe persoane voluntare, înrolate în studiile clinice, vaccinate, de pildă, au fost diagnosticate cu infecţie SARS-CoV-2 la scurt timp după prima doză de administrare, ceea ce înseamnă că erau fie în perioada de incubaţie la momentul vaccinării, fie erau cu infecţie asimptomatică. Datele urmărite la aceste persoane au arătat un profil de siguranţă similiar cu al persoanelor care nu au avut acest diagnostic, la scurt timp după prima doză, dimpotrivă, evoluţia a fost una cât se poate de bună şi nu a schimbat parcursul natural al evoluţiei bolii”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Potrivit preşedintelui CNCAV, un al doilea argument este legat de „experienţa vastă” avută cu restul vaccinurilor.

„Mare parte dintre ele au recomandare de a se administra chiar ca profilaxie post-expunere, gândiţi-vă la o plagă muşcată, în care se recomandă vaccin antirabic tocmai pentru a reduce riscul de a dezvolta rabie; gândiţi-vă la vaccinarea antitetanică, după o plagă tetanigenă şi, de asemenea, ne gândim că sunt alte boli eruptive, cum ar fi vărsatul de vânt sau varicela, care are recomandare ca în primele cinci zile de la expunere să faci cu prioritate vaccin antivaricelic tocmai pentru a împiedica evoluţia bolii. (…) De asemenea, sunt boli infecţioase în care vaccinurile sunt administrate cu scop terapeutic sau cu scop de consolidare a răspunsului imun, dau exemplul pacienţilor cu tetanos, exemplul pacienţilor cu difterie”, a explicat el.

Şeful CNCAV a adăugat că, în al treilea rând, această abordare de testare de rutină „nu este fezabilă”.

„Întârzie demersul campaniei de vaccinare. Mare parte dintre persoane pot fi în perioada de incubaţie la momentul testării şi testul iese negativ şi la scurt timp pot să fie depistate cu infecţie cu SARS-CoV-2, deci beneficiile oricum nu sunt substanţiale. Şi, din acest punct de vedere, această recomandare nu este, dacă vreţi, adoptată. Acest tip de abordare nu este recomandat în nicio ţară de la nivel mondial în care a început campania de vaccinare”, a precizat acesta.

Valeriu Gheorghiţă a mai spus că şi în ultimul update al Centrului de Control al Bolilor din Statele Unite este precizat cât se poate de clar că „nu se recomandă testarea de rutină a persoanelor care doresc să se vaccineze”.

„Este important, în schimb, ca persoana care este programată pentru vaccinare la momentul la care se prezintă în centrul de vaccinare… să se efectueze triajul medical corect şi să nu prezinte semne şi simptome de boală acută”, a subliniat şeful CNCAV. AGERPRES