CNE consideră că „este absolut necesar” ca anul şcolar să înceapă în prima zi de luni din septembrie 2021

Consiliul Naţional al Elevilor susţine că Ministerul Educaţiei a aprobat structura anului şcolar 2021 – 2022 fără a supune dezbaterii publice un astfel de proiect şi fără a ţine cont, în esenţă, de opiniile reprezentanţilor societăţii civile.

Într-un comunicat transmis marţi AGERPRES, Consiliul Naţional al Elevilor arată că majoritatea unităţilor de învăţământ preuniversitar din România nu dispun de unităţi de aer condiţionat şi, astfel, organizarea cursurilor până la mijlocul lunii iunie (începutul lunii iulie pentru elevii din învăţământul profesional şi tehnic) afectează în mod direct calitatea actului educaţional, elevii şi profesorii fiind nevoiţi să participe la cursuri în condiţii de disconfort termic semnificativ.

CNE consideră că „este absolut necesar” ca anul şcolar să înceapă în prima zi de luni din septembrie 2021, astfel încât cursurile, sesiunile practice din învăţământul tehnic, profesional şi vocaţional, dar şi examenele naţionale să se desfăşoare în condiţii optime.

Reprezentanţii CNE susţin că „fragmentarea” semestrului I creează „confuzie” în sistem şi generează fenomenul „goana după note”.

„De aceea, susţinem decizia ca semestrul I să se încheie înainte de începerea vacanţei de iarnă, însă atragem atenţia asupra unei structuri inegale şi dezechilibrate a semestrelor, întrucât semestrul I este compus din 14 săptămâni de cursuri, iar cel de al II-lea din 20 de săptămâni. (…) De asemenea, propunem ca, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar să aibă 32 de săptămâni de cursuri şi să se încheie la data de 20 mai 2022, iar pentru clasa a VIII-a anul şcolar să aibă 33 de săptămâni de cursuri şi să se încheie la data de 27 mai 2022”, afirmă reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor. AGERPRES