Breaking News

Autocar ultramodern pentru Poli Iaşi

Deşi evoluţiile elevilor lui Andrei Cristea, în acest sezon, au fost departe de pretenţiile unei prim divizionare, conducerea CSM Politehnica Iaşi continuă să le satisfacă acestora toate poftele, în contradicţie cu locul ocupat în clasament de gruparea alb-albastră. Astfel, după ce au făcut eforturi mari pentru a le asigura jucătorilor salariile la zi, oficialii grupării din Dealul Copoului au reuşit, recent, să atragă un sponsor important la echipă, care va asigura o parte din serviciile absolut necesare pentru o formaţie de primă ligă. Astfel, cu sprijinul companiei TARSIN, fotbaliştii de la Poli Iaşi beneficiază începând de astăzi de un autocar personalizat, ultramodern, cu ajutorul căruia se vor deplasa la meciuri. “Autovehiculul de ultimă generație, produs de Mercedes Benz, a fost special pregătit pentru Poli. Exteriorul are un design deosebit. Pe caroserie se regăsesc însemnele clubului, cei doi cai de pe logo, numele principalilor parteneri precum și simbolul Iașului, Palatul Culturii. Participanții la trafic vor regăsi pe geamul din spate primele două versuri ale celui mai cunoscut cântec despre „orașul celor șapte coline”. La interior, jucătorii și membrii staff-ului au la dispoziție 40 de locuri. Numărul acestora a fost redus, astfel încât să existe spațiu suficient la picioare și pentru cei mai înalți fotbaliști din lot. Scaunele sunt, de asemenea, personalizate cu însemnele clubului. Autocarul are multiple opțiuni pentru confortul pasagerilor, precum sistem multimedia, grup sanitar, climatizare, frigider sau expresor pentru cafea”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de socializare a clubului. “Autovehiculul Mercedes Tourismo aparține companiei Tarsin, iar clubul nostru îl va putea utiliza urmare a unui parteneriat încheiat între cele două entități. Numele noului sponsor al Politehnicii a fost deja inscripționat pe tricourile oficiale de joc, pe spate, sub număr”, se mai precizează în comunicat. Tarsin este o companie cu 25 de ani de experiență în servicii de transport și turism. Calitatea și standardele premium ale serviciilor sunt recunoscute și dovedite prin numeroasele colaborări de succes. (E.M.)