Consiliul Județean (CJ) Iași a luat act de informațiile apărute în mass-media despre situația juridică a lui Marius Grațian Benchea, numit ieri membru al Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), prin dispoziția președintelui. „Referitor la această situație, precizăm că aceasta era cunoscută de către conducerea Consiliului Județean anterior numirii. Administrația CJ a purtat discuții atât cu domnul Benchea, cât și cu reprezentanții Serviciului de Probațiune pentru a se asigura că nu există motive de îngrijorare privind comportamentul social și respectarea măsurilor de supraveghere dispuse de magistrați. De asemenea, în urma discuțiilor preliminare cu Serviciul de Probațiune privind evaluarea comportamentul domnului Benchea, feedback-ul a fost unul pozitiv”, se arat într-un comunicat al CJ Iaşi. Potrivit documentului, principalul motiv care a stat la baza numirii lui Marius Benchea ca membru ATOP este activitatea sa civică de lungă durată, asigurarea sprijinului autorităților locale în acțiuni de intervenție premedicală și numeroasele proiecte de voluntariat, în care a fost implicat înainte de a interveni problema juridică actuală. „Acestea sunt dovezi ale faptului că este un cetățean bine intenționat, preocupat de comunitatea în care trăiește, iar calitatea sa de membru în Comisia de coordonare, situaţii de urgenţă şi pentru petiţii este susținută de experiența de ani de zile în acest domeniu”, se mai arată în comunicatul CJ. (E.M.)