Constructorul auto francez Renault SA a raportat vineri pierderi record de opt milliarde de euro

Constructorul auto francez Renault SA a raportat vineri pierderi record de opt milliarde de euro într-un an 2020 marcat de criza coronavirusului, informează AFP.

Proprietarul Dacia a precizat că a reuşit să limiteze pierderile în al doilea semestru, când cifra de afaceri a scăzut cu doar 8,9%, iar pierderile nete s-au situat la 660 milioane de euro. Cu toate acestea, pe ansamblul anului 2020 veniturile grupului Renault au scăzut cu 21,7%, până la 43,474 miliarde de dolari, în condiţiile în care numărul de autovehicule vândute a scăzut cu 21,3% până la 2,95 milioane unităţi.

„2021 va fi un an dificil, având în vedere incertitudinile cu privire la criza sanitară, precum şi problemele în aprovizionare cu componente electronice. Prioritatea este profitabilitatea şi generarea de numerar”, a declarat directorul general Luca de Meo.

Foto: (c) OLIVIER MARTIN GAMBIER HANDOUT / EPA


Directorul general de la Renault a prezentat luna trecută un plan strategic botezat „Renaulution”, conform căruia Renault va atinge o marjă operaţională de 3% până în 2023, pentru ca în 2025 să ajungă la o marjă operaţională de cel puţin 5%. Comparativ, în 2019, Renault a avut o marjă operaţională de 4,8%, însă asta a fost înainte ca Renault să înregistreze pierderi record din cauza pandemiei de coronavirus.

Groupe Renault, producător auto din anul 1898, este un grup internaţional prezent în 134 de ţări, care a vândut aproape 3,8 milioane de vehicule, în 2019. În prezent, compania are peste 180.000 de angajaţi, 40 de fabrici şi 12.700 de puncte de vânzare în întreaga lume.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. AGERPRES