SNSPA: Activitățile didactice din semestrul al doilea al anului universitar 2020 – 2021 , în sistem online

Senatul SNSPA a decis, joi, ca activităţile didactice din semestrul al doilea al anului universitar 2020 – 2021 să se desfăşoare în continuare în sistem online.

„Începând din 22 februarie, când va debuta cel de-al doilea semestru la SNSPA, toate cursurile se vor desfăşura în sistem online, pe platformele de tip e-learning ale facultăţilor. Decizia a fost luată pentru a diminua riscul de infectare cu noul coronavirus, având în vedere situaţia epidemiologică din România, care impune menţinerea măsurilor luate pentru prevenirea şi combaterea infectării cu SARS-CoV-2, dar şi cu mutaţiile acestuia, extrem de contagioase, care se răspândesc rapid în întreaga lume”, se arată într-un comunicat de presă al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.

Potrivit sursei citate, serviciile administrative ale SNSPA vor păstra aceleaşi măsuri de prevenţie, în vederea limitării evoluţiei cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 şi vor fi asigurate în continuare atât online, cât şi faţă în faţă.

Accesul studenţilor, al cadrelor didactice şi al vizitatorilor în sediile SNSPA se face doar pe baza unei programări prealabile. AGERPRES