Autorităţile iau în calcul posibilitatea apariţiei unui al treilea val al epidemiei de coronavirus în România

Autorităţile iau în calcul posibilitatea apariţiei unui al treilea val al epidemiei de coronavirus în România, cauzat de tulpina de SARS_CoV-2 apărută iniţial în Marea Britanie, care este mult mai contagioasă, afirmă medicul Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

„Tulpina din Marea Britanie are câteva particularităţi. În principal cea care vizează copiii, având o rată mai mare de transmitere şi de contagiozitate la această grupă de persoane, deci automat deja avem un plus de grijă din punctul acesta de vedere. De asemenea rapiditatea cu care ea se extinde în toate celelalte ţări ar trebui să ne dea şi nouă de gândit. Avem plan de rezervă pentru această creştere pentru că ne gândim că e foarte posibil să apară şi un val trei şi la noi”, a declarat, duminică, Andreea Moldovan, la un post de televiziune.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii cataloghează drept „incredibilă” atitudinea persoanelor care organizează şi acceptă să fie prezente la evenimente private cu un număr mare de participanţi şi unde nu se respectă regulile de prevenire a răspândirii virusului.

„Ar fi fost de aşteptat ca într-un an de zile de pandemie în care au fost mulţi oameni care s-au îmbolnăvit şi din păcate sunt oameni care au murit,să fim mai înţelepţi. Problema este, în egală măsură, şi a celor care organizează astfel de întâlniri şi petreceri dar şi a celor care acceptă să participe acolo”,  a mai afirmat Andreea Moldovan.