Două noi investiţii medicale la Iaşi: Spital Integrat de Boli Respiratorii şi Centru de Tratament al Infertilităţii

Printre punctele aflate pe ordinea de zi a şedinţei din această săptămână a Consiliului Judeţean Iaşi se numără, pe lângă aprobarea Scenariului 2 din Master Planul Integrat pentru proiectul de dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași, aprobarea realizării obiectivelor de investiții Spitalul Clinic Integrat de Boli Respiratorii și Centrul de Tratament al Infertilității. Cele două obiective de investiţii au scopul de a contribui la creșterea calității actului medical în județul Iași, precum și de a diversifica serviciile oferite, prin facilitarea accesului locuitorilor din întreaga regiune la noi proceduri și tratamente, pe care sistemul public nu le oferă momentan. „Preocuparea noastră este să asigurăm viitorul județului, prin înființarea de unități spitalicești noi. Multe dintre actualele structuri spitalicești nu mai fac față normativelor, nu mai corespund normelor de siguranță la incendiu și există multe dificultăți pe care personalul medical le întâmpină. Venim la CJ cu două noi inițiative, de a înființa un Spital Integrat de Boli Respiratorii și Centrul de Tratament al Infertilității, pentru a răspunde nevoilor actuale ale locuitorilor județului Iași, prin oferirea de servii medicale de calitate”, a declarat Marius Dangă, vicepreședinte al Consiliului Județean Iași. (E.M.)