Breaking News

Ediția a III-a a proiectului Caligrafii tematice

Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași, lansează ediția a III-a a proiectului Caligrafii tematice, în 2021 el devenind parte din seria de evenimente care marchează Bicentenarul Alecsandri: 200 de ani de la nașterea scriitorului și diplomatului Vasile Alecsandri, deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română.

Proiectul a fost inițiat în anul 2018, cu scopul de a readuce în actualitate o îndeletnicire aproape uitată, caligrafia – arta și deprinderea ei, prin redescoperirea scriitorilor români clasici. Caligrafii tematice se desfășoară în două etape: un concurs de caligrafie la care pot participa toți cei interesați și o expoziție temporară axată pe lucrările premiate.

„Fiecare ediție a proiectului se dorește provocatoare prin tematica stabilită, prin vastitatea operei scriitorului ales sau prin diversitatea genurilor literare, după cum chiar scrierea de mână este astăzi o provocare, având în vedere că activitățile de informare și învățare se desfășoară mai cu seamă prin intermediul tehnologiei moderne”, a declarat coordonatoarea proiectului, Lăcrămioara Agrigoroaiei, muzeograf MNLR Iași.

Ediția de debut a fost dedicată lui Mihail Sadoveanu și a marcat Anul Centenar, concurenții caligrafiind din scrierile sadoveniene având ca tematică războiul. A doua ediție, din 2020, a fost dedicată scriitorului Tudor Arghezi, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la nașterea sa.

Acestea s-au bucurat de un real interes din partea publicului, iar lucrările de caligrafie primite la concurs au demonstrat implicarea concurenților, migala și creativitatea lor, unele dintre ele fiind cu adevărat impresionante (elevi cu cerințe educaționale speciale care au scris în alfabetul Braille sau și-au concentrat răbdarea pentru a transcrie frumos și corect câteva pagini).

Sperăm ca și în acest an proiectul să stârnească același interes și așteptăm caligrafii moderne sau tradiționale, după dorința și creativitatea fiecăruia, din opera vastă a lui Vasile Alecsandri (poezie, teatru, proză). Termenii și condițiile de participare la proiect pot fi regăsite pe site-ul: www.muzeulliteraturiiiasi.ro.