Președintele Maia Sandu a avut o ședință de lucru cu Procurorul General

Chişinău, 22 feb. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o ședință de lucru cu Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al instituției prezidențiale, discuția s-a axat pe situația din sectorul justiției și pe modul în care se derulează reforma instituțiilor de drept, inclusiv a organelor Procuraturii. În mod special, șefa statului s-a referit la independența actorilor din sector, ca element-cheie al actului justiției și ca o condiție indispensabilă pentru a recăpăta încrederea cetățenilor în sistem.

„Mi-am expus viziunea asupra reformei justiției și am accentuat așteptările pe care le au cetățenii față de instituția Procuraturii”, a menționat Maia Sandu.

Sursa: Moldpres